, ,

Cum va arăta noul tren electric care va circula și la Cluj cu 160 km/h? FOTO

Posted by

Compania Alstom va livra pe 25 noiembrie către România primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1, din contractul semnat în 2022, iar acesta va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023. După ce va ajunge, va intra în procedurile de preluare de către Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

ARF a semnat în 2022 contractul în valoare de 2.42 miliarde lei, fără TVA, cu Alstom pentru 37 de trenuri electrice și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani. Dacă trenul cu numarul 1 va ajunge în România la finalul anului, abia trenul numărul 3 va intra primul în serviciu comercial.

Primele două trenuri vin echipate, inițial, pentru testări și apoi vor fi echipate pentru uz comercial.

Prima rută pe care vor circula cu pasageri va fi, probabil, București – Constanța.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs vor fi :

  • București Nord – Constanța
  • București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
  • București Nord – Brașov – Cluj
  • București Nord – Brașov – Deda – Cluj
  • București Nord – Brașov
  • București Nord – Iași
  • București Nord – Suceava
  • București Nord – Galați
  • București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria
  • București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad
  • Cluj-Timișoara
  • Cluj-Suceava-Iași.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Cum arată pe interior și exterior noul tren electric

3 răspunsuri

  1. Avatar constanteanu
    constanteanu
    1. Avatar Bob
      Bob
  2. Avatar Ion Duțu
    Ion Duțu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *