,

Cutremur major în România. S-a simțit bine de tot și la Cluj

Posted by

Sâmbătă noaptea, pe teritoriul țării noastre a fost înregistrat un cutremur moderat. Specialiștii în fizica pământului vorbesc despre un cutremur de suprafață, care au o forță cea mai distructivă mai mare.

Cutremur major in Romania
Cutremur major in Romania

Seismul a avut loc în zona Banatului, la o adâncime de doar cinci kilometri. Forța de forfecare a fost una mare iar efectele s-au simțit și la Cluj, Oradea sau Deva.

”În ziua de 10.08.2024, la ora 23:46 (ora României) s-a produs în zona Banat un cutremur cu magnitudinea de.4.7 Ml pe scara Richter, la adâncimea de 5 km și cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli”, anunță Intitutul Nașional pentru Fizica Pământului.

Efectele cutremurului s-au simțit chiar și la sute de kiometri distanță.

Cosmina din Brad, județul Hunedoara a scris că i s-a ”mișcat” mobila prin casă.

”La Brad s-a resimțit foarte tare. S-a mișcat patul cu mine cu tot prin cameră. La fel și toată mobila”, a scris femeia.

Alte persoane au scris că seismul s-a resimțit la Păuliș – Arad, Oradea, Lupeni, Alba Iulia și Cluj. 

În Cluj nu au fost raportate daune sau alte probleme cauzate de acest cutremur.

Zona Banat, predispusă la cutremure

În Banat, în decursul ultimilor 30de ani au fost înregistrate seisme majore.

Cea mai mare anvergură a avut-o cutremurul de la Banloc, din 12 iulie 1991. Atunci, la ora 14.37, seismografele indicau o magnitudine-record de 5,7 grade pe scara Richter şi 8 grade pe scara Mercalli.

Zeci de clădiri au fost afectate. S-au înregistrat şi victime. Specialiștii de la Fizica Pământului vorbesc de anul 1991, ca fiind cel în care s-a înregistrat cea mai intensă activitate seismică.

Cutremurului de la Banloc i-au succedat seismul din 18 iulie 1991, ora 11.56, de la Băile Herculane, cu o magnitudine de 4,6 pe Richter şi o intensitate de 8 pe Mercalli, şi cele două puternice seisme de la Voiteg, ambele de 5,6 grade Richter, survenite pe 14 august, respectiv 2 decembrie 1991.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *