Dacia Sandero, cea mai vândută mașină în Europa luna trecută!

Posted by

Dacia Sandero a reușit să devină cel mai bine vândut model de mașină în Europa, luna trecută, reușind să detroneze liderul tradițional, Volkswagen Golf.

Clasarea pe primul loc a venit într-un moment dificil pentru piață, care a avut o cădere de 24% în iulie, la mai puțin de un milion de unități. Este prima contracție în decurs de patru luni.

Vânzările Sandero, 20.446 de unități în iulie, au crescut cu 6 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, dar tot au fost cu un minus de 2% față de iulie 2019, însă alți constructori au avut adevărate prăbușiri, mult mai mari, pe fondul crizei semiconductorilor.

Modelul Golf, abonat de obicei la prima poziție, a scăzut cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut. În iulie s-a plasat pe locul doi, urmat de Toyota Yaris.

Până și în cadrul Dacia, Sandero a fost o floare rară. Pe toată gama, vânzările europene ale Dacia au scăzut cu 16%. Însă este incomparabil mai bine decât alte branduri. Grupul mamă Renault s-a prăbușit în iulie cu 54%, Ford cu 46%, iar Volkwagen cu 19%. Câștigătorii lunii au fost Hyundai și Suzuki, cu vânzări în creștere.

Există însă o creștere pe piața automobilelor electrice, inclusiv cele hibrid plug-in. Au fost vândute 160 de mii de unități, ceea ce reprezintă 17% din totalul pieței. Pe acest segment conduce detașat Volkwagen ID3. Tesla nu se regăsește în top 10, relatează „Business Club”.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *