Un autoturism a luat foc și a ars complet astăzi, pe drumul județean care leagă localitățile Vultureni de Panticeu. Pompierii clujeni care au ajuns la fața locului s-au luptat cu flăcările.
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu de mașină între localitățile Vultureni și Panticeu. Un autoturism a fost cuprins de flăcări și distrus complet.
„La misiune a luat parte o autospecială cu apă și spumă, iar când echipajele au ajuns la fața locului, flăcările se manifestau generalizat. Imediat au fost desfășurate operațiunile de stingere„, a transmis ISU Cluj.
Nu s-au înregistrat persoane care să necesite sprijin medical.
Incendiul a pornit cel mai probabil de la o defecțiune a compartimentului motor, potrivit pompierilor.
Lasă un răspuns