,

De ce a fost arestat șeful de post din Florești. Care sunt acuzațiile procurorilor anticorupție

Posted by

La data de 15.10.2021, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj au desfășurat activități procedurale într-un dosar penal care vizează activitățile infracționale (luare de mită, abuz în serviciu în scopul obținerii unui folos necuvenit și fals intelectual), săvârșite de doi agenți de poliție din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, din subordinea I.P.J. Cluj.

În fapt, cei doi agenți de poliție, în perioada mai-octombrie a anului 2021, au pretins, au primit și au acceptat sume de bani cuprinse între 200-500 lei de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv neaplicarea sancțiunilor contravenționale și atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor.

Șeful de post a fost arestat

La aceeași dată, procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală privind comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu în scopul obținerii unui folos necuvenit și fals intelectual, dispunând față de cei doi agenți de poliție măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 16.10.2021, procurorul de caz a dispus luarea măsura controlului judiciar față de unul dintre agenții de poliție, iar privitor la celălalt agent de poliție, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

În acest dosarul, șeful de post din Floresti,

Luau șpăgi de la șoferi

În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie Pop Daniela fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto R.F.D. cu ocazia controlului efectuat în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 50 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, lipsa documentelor asupra sa, lipsa stingătorului de incendiu).

În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie Pop Daniela, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria xxxx nr. xxxxx cu ocazia întocmirii acestui înscris prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În data de 16.05.2021, în intervalul orar 03:38-03:46, agentul principal de poliţie Pop Daniela, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe conducătorul auto cu nr. xxxxxx, respectiv contrar stării de fapt real constatate, nu a întocmit procesul-verbal de constatare şi nu l-a sancționat pe conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea sancțiunilor principale (amendă sau avertisment) şi a celei complementare constând în 6 puncte de penalizare.

Șpaga din iunie

Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numitei Pop Daniela săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu.

În data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie Muresan Ioan în deplină conivență cu agentul principal de poliţie Pop Daniela, ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto D.M. cu ocazia opririi în trafic, iar apoi a primit de la acesta suma de 500 lei, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu neîndeplinirea unor acte de serviciu ce intrau în îndatoririle ambilor poliţişti, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, încălcarea semnificației indicatorului de obligare la dreapta, lipsa echipamentelor obligatorii – stingător, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante).

În data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, agentul principal de poliţie Pop Daniela, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie Muresan Ioan, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxx din 27.06.2021 (ora 02:07) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto D.M., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.

Șpaga din octombrie

În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie Pop Daniela, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie Muresan Ioan, ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe S.I.T. conducătorul auto al vehiculului cu nr.xxxxxx, respectiv contrar stării de fapt real constatate şi nu a aplicat sancțiunea corespunzătoare prevăzută de lege faţă de conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea de sancţiuni pentru toate faptele constatate (amendă sau avertisment).

În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie Pop Daniela, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie Muresan Ioan, ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 00:58) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto S.I.T., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului

Mureșan primea șpagă câte 500 de lei

În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie Mureșan Ioan în deplină conivență cu agentul principal de poliţie Pop Daniela, ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Mureșan Ioan a pretins bani, în mod direct pentru sine şi pentru altul, de la conducătorul auto C.I.F. cu ocazia opririi în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 500 lei care nu i se cuvenea, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale şi a măsurilor tehnico-administrative corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real.

În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, agentul principal de poliţie Pop Daniela, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie Mureșan Ioan, ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu ocazia întocmirii procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr. xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 02:07), prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În data de 16.10.2021, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Pop Daniela şi a propus luarea măsurii arestului preventiv faţă de Muresan Ioan.

Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă faţă de Mureșan Ioan pentru o perioadă de 30 de zile.

Menționăm că activitățile de urmărire penală efectuate până la acest moment procesual au fost derulate şi cu sprijinul conducerii I.P.J. Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *