,

De mai bine de patru ani, Primăria Apahida nu reușește să finalizeze lucrările la o școală. Milioane de lei aruncați pe lucrări de proastă calitate

Posted by

Locuitorii din Sânnicoară, localitate aflată la doi kilometri de Cluj Napoca, și parte din comuna Apahida, se plâng de lentoarea cu care se derulează lucrările la școala din localitate.

Oamenii spun că nu este vorba despre o investiție foarte mare, și că s-a construit o nouă clădire care are 6 săli de clasă.

”Practic, lângă vechea clădire s-a reconstruit un corp nou, care de mai bine de patru ani se tot ridică. Acum au ajuns la partea cu parchetul și mai sunt câteva zile până începe școala, dar nu sunt uși la sălile de clasă, se lucrează pe repede înainte la partea electrică și la băi, care trebuie conectate la rețeaua de canalizare”, ne-a declarat un localnic din Sânnicoară.

Prin acoperiș plouă

O simplă vizită la fața locului arată problemele grave cu care se confruntă această investiție. Pe acoperiș, bucăți mari de tablă lipsesc, fapt ce permite infiltrarea apei de ploaie la etajul superior.

Viceprimarul comunei Apahida, Cristina Belce, de la PNL, era miercuri seara, pe teren.

”Facem tot posibiul să terminăm lucrările până când va începe școala. Nu mai este mult de lucru. Acum se montează plintele de la parchet și se lucrează la partea electrică. Curtea școlii nu va fi gata. Ăsta este adevărul”, ne-a relatat viceprimarul comunei Apahida.

Curtea școlii este un adevărat pericol

În curtea școlii materialele de construcție sunt la tot pasul. Trebuie spus că angajații Primăriei Apahida au efectuat în cursul zilei de miercuri o curățenie generală, deși asta era treaba constructorului.

Lucrările la această școală au costat, potrivit devizului public peste 3.2 milioane de lei, din care două milioane de lei provenind din fonduri guvernamentale și alte 1.2 milioane de lei, din fonduri proprii.

Fotografiile realizate de localnicul Marius Pop nu mai trebuiesc comentate. Ele surprind foarte bine nepăsarea unor autorități, care acum se mobilizează doar din cauza scandalului făcut de oameni. În plus, peste toate astea se adaugă firme incapabile să deruleze proiecte banale se prezintă la licitații cu oferte foarte mici, iar ulterior nu mai pot presta serviciile licitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *