,

Decizie radicală luată de Poșta Română. Va închide toate …

Posted by

Pentru nimeni  nu mai este un secret că Poșta Română este o instituție unde profitul este doar o noțiune pe hârtie. La fel și prostul management. Decizie radicală luată de Poșta Română.

Decizie radicală luată de Poșta Română
Decizie radicală luată de Poșta Română

De curând însă, Valentin Ștefan, directorul general al companiei, a anunțat o altă decizie radicală. La forumul European Digital Commerce Summit 2024, Ștefan a declarat că Poșta Română va închide toate oficiile poștale din România.

Spațiile eliberate vor fi închiriate,m iar profitul adus companiei va fi substanțial mai mare decât cel realizat din vânzarea de timbre, etc.

„Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că avem o datorie morală față de angajații care și-au dedicat zeci de ani companiei. Însă acestea nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Vom reduce treptat activitatea, iar veniturile din închirierea spațiilor vor depăși cu mult câștigurile din activități precum vânzarea de timbre”, a explicat Valentin Ștefan.

Din timbrele pentru Justiție nu se fac bani

Directorul Poștei Române a mai dat exemplu legat de vânzarea timbrelor pentru justiție. De pe urma acestei activități, compania câștigă doi bani la fiecare timbru vândut.

„O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă”, a mai spus Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *