Grupul italian care deține fabrica De’Longhi angajează peste 300 de oameni pentru centrul de producţie de la Jucu, din judeţul Cluj, scrie zf.ro.
Astfel, producătorul de electrocasnice De’Longhi România, cel mai mare exportator din judeţul Cluj, are disponibile în prezent 328 de locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru muncitori necalificaţi la asamblarea, montarea pieselor (300) şi pentru montatori electromecanici (24) la fabrica de espressoare de cafea din localitatea Jucu, judeţul Cluj, potrivit site-ului AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Cluj.
De’Longhi are peste 2900 de angajați
Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 2.979 de angajaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Un angajat dintr-o fabrică de echipamente electrice câştiga un salariu lunar mediu net de circa 3.300 de lei în decembrie 2020, în creştere cu peste 13% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. În ultimul deceniu, salariile angajaţilor din companiile cu această activitate au crescut cu aproape 90%, de la 1.783 de lei în decembrie 2011, potrivit datelor anterioare de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Lasă un răspuns