Deputatul PSD de Cluj, Răzvan Ciortea a fost trimis în judecată. DNA îl acuză că a făcut că a vrut să măsluiască o amendă la radar

Posted by

Un bolid de lux gonea pe autostradă, filmat de radar cu 164 de kilometri la oră. Nimic neobișnuit, dacă la volan n-ar fi fost, potrivit anchetatorilor, un înalt funcționar al statului care astăzi este deputat. Povestea a început cu o amendă și s-a terminat cu un dosar penal semnat de procurorii DNA. Deputatul PSD de Cluj, Răzvan Ciortea a fost trimis în judecată.

Deputatul PSD de Cluj, Răzvan Ciortea a fost trimis în judecată.

De la volanul unui Mercedes, la banca acuzaților

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Răzvan Iulian Ciortea, actual deputat PSD de Cluj și fost subprefect al județului. Ancheta arată că el ar fi încercat să scape de o contravenție, atribuind fapta altei persoane.

Totul s-a petrecut în 8 august 2023, pe Autostrada A10 Râmnicu Vâlcea – Deva. Acolo, un Mercedes aparținând unei firme a fost surprins cu 64 de kilometri peste limita legală. Polițiștii au întocmit procesul-verbal, iar filmarea de pe radar nu lăsa loc de dubii.

Câteva săptămâni mai târziu, în 25 septembrie, fostul subprefect a trimis o adresă către polițiști. El declara că la volan s-ar fi aflat o altă persoană. Documentul a fost luat în considerare, iar sancțiunea a fost direcționată greșit. Doar că, potrivit procurorilor, adevărul era altul.

Omul lui Dîncu, protejatul sistemului PSD

Răzvan Ciortea este cunoscut în interiorul partidului ca omul de încredere al lui Vasile Dîncu. Acesta este președintele organizației județene PSD Cluj și considerat de mulți drept „eminența cenușie” a social-democraților. Surse politice afirmă că Dîncu a fost cel care a insistat să-l mențină pe Ciortea în prim-plan. Aceasta în ciuda controverselor din jurul său.

Relația strânsă dintre cei doi a fost vizibilă în campaniile trecute. Acum protecția politică pare tot mai greu de apărat, odată cu acuzațiile DNA.

DNA: folos necuvenit și fals în declarații

Anchetatorii susțin că Răzvan Ciortea a obținut un folos necuvenit prin evitarea sancțiunii care i se cuvenea. Pentru acest gest a fost acuzat de participație improprie la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și fals în declarații.

Rechizitoriul trimis instanței descrie cu exactitate secvențele evenimentului. De asemenea, sunt prezentate probele care ar demonstra că mașina era condusă de Ciortea în momentul abaterii.

Cazul urmează să fie judecat, iar deputatul PSD de Cluj va trebui să răspundă în fața instanței. Faptele care i se impută așteaptă clarificări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *