,

Dezastru la U Cluj. Adrian Falub și-a dat demisia după două meciuri dezastruoase

Posted by

Tehnicianul Adrian Falub și-a dat demisia din calitatea de antrenor principal al echipei după o victorie și două înfrângeri consecutive în primele trei etape din actualul sezon 2020-2021, după o ședință care a avut loc astăzi în jurul amiezii.

Clubul urmează să anunțe oficial despărțirea de Falub.

Directorul executiv al clubului, Daniel Stanciu, rămâne în cadrul staff-ului, iar alături de președintele echipei, politicianul liberal Radu Constantea, vor stabili noul tehnician.

Potrivit unor surse din cadrul clubului, se poartă negocieri cu mai mulți antrenori, printre care si tehnicianul Mircea Cojocaru, însă nu este nimic concret până în prezent.

După de ultimul meci de la Buzău, unde „U” Cluj s-a făcut de rușine, Falub susținea că nu are motive să demisioneze.

De ce să îmi fie teamă? Nu sunt antrenor de ieri, de azi să îmi fie teamă că mă schimbă. Nu a fost o înfrângere decisivă, încă se pot recupera punctele. E adevărat că au trecut două etape pe lângă noi. Ca joc am făcut poate cea mai bună repriză din cele trei jocuri, dar avem nevoie de puncte, nu neapărat să jucăm bine. Trebuie să câştigăm meciul următor”, a fost reacţia lui Falub, după meciul de la Buzău.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *