Dezbateri prezidențiale găzduite de UBB Cluj cu primii cinci candidați

Posted by

Dezbateri prezidențiale găzduite de UBB Cluj cu primii cinci candidați. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a lansat invitația publică la dezbateri pentru primii cinci candidați la alegerile prezidențiale, conform sondajelor de opinie.

Dezbateri prezidențiale organizate de UBB Cluj
Dezbateri prezidențiale găzduite de UBB Cluj

Dezbaterile prezidențiale vor fi organizate în parteneriat cu Rethink România. Acesta este un think tank dedicat creșterii calității discursului public în domeniul demografiei, educației și al schimbării mentalității.

UBB, cea mai mare comunitate academică a țării, își propune, conform unor practici devenite deja tradiție la marile universități ale lumii, să fie din nou platformă de dezbateri pentru alegerile prezidențiale din luna mai, pentru primii cinci candidați, în baza sondajelor de opinie.

Dezbaterile cu fiecare candidat care va accepta invitația UBB și Rethink România vor avea loc în Aula Magna a universității și vor fi transmise online pentru oricine este interesat să le urmărească sau chiar să adreseze întrebări.

Întrebări de la publicul din sală, dar și din online

Potrivit UBB, întrebările vor fi acceptate atât de la publicul din sală, cât și din online. Formatul va fi stabilit împreună cu stafful de campanie al fiecărui candidat. Datele dezbaterilor vor fi anunțate după discuțiile cu candidații invitați.

Ca de fiecare dată când politicienii au folosit platforma UBB pentru a-și testa ideile în fața comunității universitare și a societății. De această dată UBB va asigura candidaților un cadru în care vor fi tratați cu deschidere, cu respectul cuvenit într-o democrație, dar și cu exigența proporțională cu însemnătatea alegerii în cea mai înaltă funcție în stat, au precizat reprezentanții UBB Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *