Nu există pe lume bucurie mai mare pentru părinte, decât să își vadă copilul cu o ”treaptă mai sus”.
Într-un sat mic din Munții Apuseni, acolo unde drumurile șerpuiesc greu printre păduri și dealuri, viața preotului Ioan Vesa s-a scris simplu, dar cu putere. Din Sartăș spre altarul episcopal.
Zeci de ani a slujit în biserica din Sartăș, chemând oamenii la rugăciune, ținându-le trează nădejdea și ridicând din nimic o comunitate unită.
La final de slujire, căci preotul Vesa are și el o vârstă, acesta a trăit bucuria vieții lui. Fiul său, a ajuns episcop al Bisericii unde păstorește de atâta amar de timp. Este vorba de Benedict Bistrițeanul. Prima oară a fost hirotonic episcop vicat la Arhiepiscopia Clujului. Apoi a fost promovat episcop plin al Sălajului.
Familia – prima parohie
Pentru el și soția sa, Elena-Mărioara, familia a fost mereu „prima parohie”. Copiii au crescut cu icoane și cărți pe masă, cu povești despre credință, dar și cu exigența învățătoarei care știa că educația e tot o formă de slujire.
Încă din copilărie, Valentin, fiul cel mic, se lăsa mai mult atras de biserică decât de joacă. Îi plăcea să asculte strană, să privească la altar și să repete, copilărește, rugăciunile.
Pentru cine nu știe, Valentin este numele de botez al episcopului Benedict.
O făgăduință împlinită
Părintele Ioan povestește adesea că fiul lui a fost dăruit lui Dumnezeu încă dinainte de naștere.
În perioada sarcinii, soția preotului Vesa a suferit un grav accident în timpul sarcincii. Medicii au fost sceptici în ceea ce privește șansele copilului.
„Atunci am făcut o rugăciune și o făgăduință – dacă va trăi, îl vom încredința în slujba Domnului”, mărturisea preotul.
Și făgăduința s-a împlinit.
De la strană la episcopie
Anii au trecut, Valentin Cosmin a devenit Benedict Bistrițeanul, iar la nici 40 de ani a fost chemat să păstorească Episcopia Sălajului.
În ziua hirotoniei, preotul Ioan a stat smerit în strană, cu ochii umezi, ascultând rugăciunile arhiereilor.
A fost clipa în care munca, credința și sacrificiile unei vieți s-au adunat în bucuria de a-și vedea fiul episcop.
Satul care și-a crescut episcopul
Astăzi, când privește înapoi, părintele Ioan recunoaște că nu și-ar fi imaginat vreodată că satul său modest va da Bisericii un episcop.
”Am încercat doar să trăim curat, să nu ne abatem de la rugăciune și de la muncă. Restul a făcut Dumnezeu”, spune el.
Pentru credincioșii din Sartăș, povestea aceasta e o dovadă că și dintr-un colț uitat de lume se poate ridica o lumină mare.
”Nu e doar fiul părintelui, e fiul satului”, spun oamenii care l-au văzut crescând pe băiatul cu ochi luminoși, ce stătea mereu aproape de altar.
O minune trăită în familie
„Nu există onoare mai mare pentru un preot de sat decât să vadă că jertfa lui a rodit în copiii săi. Și să știi că fiul tău, pe care l-ai dus de mână la biserică, ajunge să poarte grijă de mii de suflete… e o minune”, adaugă părintele Ioan, cu glasul stins de emoție.
Astăzi, biserica din Sartăș poartă aceeași liniște, aceleași clopote, dar în glasul lor se amestecă și ecoul drumului pe care un copil de preot l-a transformat în chemare episcopală.
Lasă un răspuns