DJ Tișe a mixat la inaugurarea Turda Arena. Președintele Consiliului Județean Cluj a urcat pe scenă ca un adevărat superstar și a început să mixeze pentru publicul turdean.

Alin Tișe a mai mixat până acum doar la nunta sa și pentru angajații Consiliului Județean Cluj, însă pe o scenă mare nu mai mai mixat.
DJ Tișe la UNTOLD Festival?
DJ Tișe a urcat, vineri seara, pe scena mare într-un tricou personalizat de culoare negru și o șepcuță, în fața a peste 3.000 de oameni.
Acesta a declarat că ar putea mixa o jumătate de oră și pentru public la UNTOLD, pe una dintre scenele mici.
Într-o intervenție telefonică la un post local, Tișe și-a explicat pasiunea pentru muzică.
Tișe, despre pasiunea sa pentru muzică
„Muzica e o pasiune mai veche de-a mea. După zile când ești foarte aglomerat și cu multe probleme, fiecare om are nevoie de o formă de relaxare.
Viața noastră nu este doar despre școli, spitale, drumuri, muncă, certuri, politică. Viața noastră are nevoie și de chestii mult mai simple, mai frumoase, care să te facă să trăiești altfel.
Din păcate, oamenii uită că sunt asemenea momente în viață care îi pot face fericiți. Pentru mine muzica este un mod de a mă relaxa, de a mă simți fericit. Acuma, cât de performant sunt în această operațiune, asta o pot spune cei care m-au urmărit.
Dar mixajul nu e singura mea pasiune. De fapt, pasiunea mea principală este saxofonul, dar nefiind atât de bun n-am făcut nimic public până acum. Este o pasiune mult-mult mai veche decât mixajul. Fac de mulți ani meditații și încerc să fiu foarte bun.
Am învățat de la specialiști, de la cunoscători, atât mixajul, cât și saxofonul. Am făcut cursuri cu profesori, n-o fac după ureche.
Când o să mă consider pregătit în totalitate, voi ieși în public. Nu mai e mult, și voi cânta la saxofon în fața unui public. Pentru prieteni, am și făcut-o deja”, a declarat Tișe.
Foto: ziuacj.ro.
Lasă un răspuns