Doamne ferește ce specimene ajung în Parlamentul României. Senator, acuzat de furtul unui laptop

Posted by

Un senator ales pe listele SOS România este cercetat pentru furt, după ce a fost surprins pe camerele unui hotel din Piatra Neamț luând rucsacul unui copil în care se aflau 1.500 de lei și o tabletă. Doamne ferește ce specimente ajung în Parlamentul României.

Doamne ferește ce specimente ajung în Parlamentul României.

Polițiștii au găsit bagajul în portbagajul mașinii sale, iar dosarul penal va fi trimis la Parchetul General, în timp ce parlamentarul susține că totul a fost „o confuzie de bagaje”.

O după-amiază liniștită într-un hotel din Piatra Neamț s-a transformat în câteva clipe într-un episod care a pornit de la un rucsac lăsat nesupravegheat și a ajuns în atenția procurorilor.

Un bărbat și-a uitat ghiozdanul câteva minute la recepție, iar când s-a întors, acesta dispăruse. Câteva ore mai târziu, polițiștii îl găseau în portbagajul unui senator.

Explicația parlamentarului

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care senatorul Daniel Paul Romeo Gheorghe ia rucsacul și pleacă cu el.

Parlamentarul spune că totul a pornit din dorința de a-și ajuta colegul, Miron Manega, și că a crezut că bagajul face parte din cele ale acestuia.

„E o confuzie și atât”, a declarat senatorul, afirmând că nu a observat în nicio clipă că acel rucsac aparține unui copil care îl uitase în hol, lângă recepție.

Când polițiștii au ajuns la mașina sa, au găsit ghiozdanul în portbagaj, cu tot cu cei 1.500 de lei și tableta din interior. Senatorul a repetat și în fața oamenilor legii că a fost o greșeală, nu un furt.

De la reclamație la dosar penal

Totul a pornit de la sesizarea proprietarului rucsacului, care și-a dat seama că bagajul dispăruse. Polițiștii din Piatra Neamț au analizat imaginile, au identificat persoana care îl luase și au deschis un dosar pentru furt. Având în vedere calitatea de parlamentar, cazul va fi declinat către Parchetul General.

Daniel Paul Romeo Gheorghe se află la primul mandat și a fost ales pe listele SOS România. Ulterior a părăsit partidul, a trecut pentru scurt timp pe la grupul PSD, iar acum, conform propriilor declarații, face parte din Partidul Dreptate și Frăție.

Întrebări care rămân

Rămâne de stabilit dacă scena a fost cu adevărat o neînțelegere sau dacă procurorii vor descoperi altceva în spatele acestui episod. Până atunci, povestea rucsacului rătăcit continuă să ridice semne de întrebare, iar senatorul acuzat insistă că nu a vrut decât să-și ajute un coleg într-un moment banal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *