Aproximativ 40% dintre români nu își doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, iar 10% susțin că pandemia este o minciună și virusul nu există, arată un sondaj realizat de UBB Cluj
Nu contează cele peste 107.000.000 de cazuri de COVID-19 confirmate la nivel mondial sau cele 2.336.339 de decese pentru toți locuitorii Pământului, dar majoritatea susțin că pandemia e reală.
Mai mult de jumătate dintre români declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai, scrie Agerpres.
Însă sunt foarte mulţi români care spun că refuză vaccinarea. Dintre cei care refuză vaccinarea, cei mai mulți motivează cu teama de efecte adverse și neîncrederea în eficiența vaccinului.
55,2% dintre români spun că se vor vaccina împotriva COVID-19 în acest an, 39,4% afirmă că nu intenţionează să facă acest lucru, iar 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns, potrivit sondajului. Dintre cei care nu intenţionează să se vaccineze, 49% declară că decizia lor în acest sens este una definitivă, în timp ce 49% spun că şi-ar putea schimba opinia în viitor. 2% nu ştiu sau nu au răspuns.
Motivele invocate de a nu se vaccina
– posibile reacţii adverse – 30,9%
– neîncrederea în eficienţa serului – 26,8%
– informaţii insuficiente despre imunizarea anti-COVID – 14,7%
– nu cred că virusul SARS-CoV-2 există – 12,7%
– sunt împotriva vaccinurilor, în general – 5,8%
– alt motiv – 8,2%
– nu au răspuns – 0,9%
Cercetarea mai arată că 68,3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală şi periculoasă pentru sănătate, 17,2% că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate, 10,4% susţin că este o minciună, iar 4% nu ştiu sau nu au răspuns.
Totodată, 76,6% dintre respondenţi consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a apărare faţă de unele boli, în timp ce 21,4% nu sunt de acord cu acest lucru, iar 1,9% nu ştiu sau nu au răspuns.
Au încredere în informaţiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri 62,4% dintre cei chestionaţi, 33,9% nu au încredere, iar 3,7% nu au răspuns.
Lasă un răspuns