Un caz de furt calificat comis pe timp de noapte, într-un cartier din Cluj-Napoca, s-a încheiat cu o condamnare definitivă la închisoare. Doi angajați hoți și-au lăsat patronul din construcții fără toate sculele.

Curtea de Apel Cluj a stabilit o pedeapsă de doi ani de detenție, după ce a analizat faptele reținute în actul de sesizare și probele administrate în cauză.
Cei doi bărbați sunt acuzați că i-au furat patronului toate sculele pe care acesta le avea. Amândoi au lucrat împreună cot la cot cu patronul și nu au avut ce să îi reproșeze. Erau plătiți la zi, ba chiar în avans atunci când aveau nevoie de bani. Cu toate astea, omenia patronului nu a contat.
Într-o seară de noiembrie, s-au decis să treacă la acțiune și să fure din magazia firmei toate sculele. Poarta metalică era închisă, dar neasigurată. La fel și ușa de acces către o anexa cu pricina.
Faptele din noaptea de 26 noiembrie
Potrivit procurorilor, în data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 22:40, unul dintre inculpați a pătruns în curtea împrejmuită în imobil, profitând de faptul că accesul nu era securizat.
Acesta a beneficiat de ajutorul material și moral al unui complice, care a asigurat paza locului, a fost prezent pe stradă și a contribuit la transportul bunurilor sustrase, întărind rezoluția infracțională.
Din magazia firmei au fost furate mai multe unelte electrice și bunuri de valoare: rotopercutoare, autofiletante, unelte de bricolaj, un pistol de încălzit, un laser de nivelă, dar și articole de îmbrăcăminte.
Prejudiciul produs persoanei vătămate a fost estimat la aproximativ 20.000 de lei, o parte dintre bunuri fiind ulterior recuperate.
A doua tentativă, dejucată de un martor
La mai puțin de trei ore distanță, în noaptea de 27 noiembrie 2024, în jurul orei 01:20, inculpații au revenit la același imobil. De această dată, intenția era de a sustrage bunuri din garaj.
Au pătruns din nou pe poarta metalică neasigurată și au tras ușa garajului.
Tentativa a fost însă întreruptă. Fiul persoanei vătămate i-a surprins în curte, moment în care aceștia au părăsit locul fără a mai reuși să sustragă bunuri.
Condamnare definitivă la Curtea de Apel Cluj
Cazul a fost analizat de instanțe, iar Curtea de Apel Cluj a pronunțat o condamnare definitivă. Unul dintre inculpați a fost condamnat la doi ani de închisoare, instanța reținând gravitatea faptelor, caracterul repetat al acțiunilor și modul de operare, pe timp de noapte, într-un spațiu privat.
Dosarul evidențiază riscurile generate de lipsa măsurilor minime de securizare a proprietăților, dar și faptul că tentativele repetate de furt, chiar și atunci când nu sunt duse la bun sfârșit, au consecințe penale serioase.
Hotărârea Curții de Apel Cluj închide definitiv acest caz, stabilind răspunderea penală pentru faptele comise și confirmând soluția de condamnare cu executare.








Lasă un răspuns