,

Doi clujeni aflați în carantină au prinși la plimbare! S-au ales cu o amendă usturătoare

Posted by

Polițiștii clujeni au prins două persoane care se aflau pe stradă, deși trebuiau să fie în carantină, având emisă o decizie de carantinare până la data de 2 noiembrie.

Astfel, potrivit oamenilor legii, vineri seara, în jurul orei 19.40, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat două persoane care se aflau pe strada Republicii, din oraș, deși în cazul acestora a fost emisă o decizie de carantinare până la data de 2 noiembrie.

În baza celor constatate, persoanele, un bărbat de 37 de ani și o femeie în vârstă de 34 de ani au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii 55/20020, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *