EVENIMENTE, SPORT

Doliu uriaș în luma sportului clujean. Primul campion olimpic al Clujului a trecut la cele veșnice

Olga Orban-Szabo, prima medaliată olimpică și prima campioană mondială a scrimei românești, a plecat dintre noi. Născută la Cluj, Olga Orban Szabo a păstrat o vie recunoștință orașului și locului unde a crescut și s-a format ca și sportiv de talie mondială.

Prin ceea ce lasă moștenire familiei Scrimei Românești, prin tot ceea ce Olga Orban-Szabo ne-a dăruit, emoții și clipe de neuitat, lecții de viață despre caracter și omenie, EA și colegele ei de generația de aur a floretei românești, vor trăi prin fiecare scrimer care le urmează calea.

Eroii cu mască inspiră și motivează

Cei de la Federația Română de Scrimă au promis că vor duce mai mai departe povestea olimpicilor care au adus faimă româniei. Printre aceștia și  Olga Orban-Szabo, 83 de ani (născută în 9 octombrie 1938), a cunoscut succesul și gloria pe planșele lumii. Este exemplul unui sportiv dedicat, un caracter puternic, un om echilibrat, un om pentru care scrima a fost mai mult decât un sport, a însemnat totul.

Olga Orban-Szabo a câștigat prima medalie olimpică pentru scrima românească în 1956, la Jocurile de la Melbourne. Floretista născută la Cluj a teminat întrecerea din Australia cu argintul la gât în competiția individuală. Tot ea a devenit în 1962, la Buenos Aires, și prima campioană mondială la floretă individual. Olga Orban-Szabo a ajutat echipa României de floretă să câștige primul titlu suprem, la Havana, în 1969. Din echipa medaliată cu aur în Cuba au mai făcut parte Maria Vicol, Ileana Gyulai, Ecaterina Stahl și Ana Pascu.
 
În cariera sa, Olga Orban-Szabo a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice. 11 medalii strălucesc în palmaresul său: 3 la Jocurile Olimpice (1 argint – 2 bronz) și 8 la Campionatele Mondiale (2 aur- 3 argint- 3 bronz).
 
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*