Primăria Dej condusă de liberalul Morar Costan a reușit performanța de a realiza cel mai haotic și amuzant sens giratoriu din România.
Noul sens giratoriu realizat duce, în mod aberant, în toate sensurile, iar marcajele rutiere sunt făcute parcă de niște copii, nicidecum de niște profesioniști.
Internauții s-au întrecut în glume și critici la adresa administrației locale din Dej.
„Explicația este simplă. A fost o intersecție dirijată prin marcaje rutiere, și când a venit vremea sensului giratoriu să se afirme, adormiții de la CNAIR sau marea boierime ( consiliului local ) din localitatea Dej au uitat flagrant să ” elimine ” marcajele vechi și să facă loc acelor marcaje compatibile cu acel nevinovat sens giratoriu!”, a scris Vali.
„Ar trebui să își dea demisia singuri fără să-i mai ia cineva de la spate”, a completat si Emil.
„Niște incompetenți și PROȘTI așa ceva numai la noi se poate, așa-i când posturile de conducere sunt pe criterii politice”, a declarat Octavian.
„Eu zic sa mearga la Cluj sa ia notite de la Boc. Tristete de primar la Dej… A lucrat la drumul ala de la intersectia dej/baia mare /bistrita, spre bistrita, 1 km, cred ca a muncit 6 luni si nu e gata. Podurile la intrare in oras stau sa pice,vai mortii lui drum.. Boc a facut 4 benzi pe 10.12 km pana in Rascruci :))) in 2.3 luni”, a scris Andrei.Pun pariu că a fost făcut cu bani europeni și că a costat cat o mica autostrada care leagă două orașe în Germania.
„Pun pariu că a fost făcut cu bani europeni și că a costat cat o mica autostrada care leagă două orașe în Germania”, s-a intrebat Bogdan.
„Acest sens giratoriu a fost construit și trasat de Dorel de la CNAIR si de la drumuri și poduri”, a comentat Antoniu.
Lasă un răspuns