Dosare penale pentru doi tineri din Turda care făceau „liniuțe” ilegale

Posted by

Doi tineri care făceau liniuțe ilegale s-au ales cu dosarele penale, întocmite de Poliția Rutieră din Turda.

„Polițiștii din Turda de la Rutieră au întocmit un dosar penal, în data de 9 noiembrie, în jurul orei 11.00, ce vizează fapta de participare în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Din activitățile informativ-operative, polițiștii au constatat că doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, din Câmpia Turzii și Turda, ar fi participat în calitate de conducători auto la întrecere de vehicule neautorizată, desfășurată în zona Calea Victoriei din municipiul Turda”, au transmis polițiștii.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii menționate anterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *