, ,

Două persoane prinse cu teste COVID false pe Aeroportul Internațional Cluj. Ar putea să se aleagă cu dosar penal

Posted by

Doi pasageri care încercau să călătorească în străinătate cu teste COVID-19 false au fost prinși pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Două persoane au încercat să zboare de pe Aeroportul Cluj cu buletine medicale false care arătau că au făcut un test COVID-19, care a ieșit negativ.

Cei doi s-ar putea alege cu dosar penal după ce au prezentat buletine medicale false care arătau că aveau rezultate negative la testul COVID.

Polițiștii i-au prins pe aceștia în timp îmbarcării.

La data de 15 mai a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj au identificat în interiorul aeroportului din municipiul Cluj-Napoca două persoane, respectiv o femeie în vârstă de 33 de ani, din județul Timiș și un bărbat de 48 de ani, din județul Olt, care, în vederea îmbarcării, ar fi prezentat buletine medicale false care atestau rezultatele negative ale unor testări de depistare a virusului Covid-19.

Polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *