Două tradiții respectate cu sfințenie de Crăciun

Posted by

Sărbătorile de iarnă sunt marcate de câteva tradiții românești păstrate cu sfințenie cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Una dintre acestea este pregătirea casei pentru întâmpinarea Crăciunului. Nu era gospodărie în lumea satului care să nu se pregătească din timp pentru venirea Crăciunului și a tuturor sărbătorilor de iarnă.

Toate erau puse în rânduială, atât în ogradă, cât și în casă. Curățenia și împodobirea casei cădea în seama femeilor, în special a fetelor mari, cele de măritat. Curățenia ceremonială era una deosebită, iar împodobirea odăilor era una specială, fapt relevat și în unele colinde de gazdă:

„Sculați, sculați, boieri mari
Că vă vin colindători
Pe la miez de cântători
Sculați, sculați, nu durmiți
Sculați și vă-mpodobiți
Și sculați și slugile
Să măture curțile
Cu mătură de mătasă
Să iasă răul din casă”.

Rolul ritualic al măturii este vizibil în colindă, atât în sens propriu, cât și în cel figurat, acela de a scoate răul din gospodărie. În alte colinde este lăudată hărnicia fetei gazdei.

„Asta-i fata cea frumoasă
Mândru și-o gătat prin casă…”

O altă tradiție de Crăciun este mărul, simbol al nemuririi în folclorul românesc.

Mărul este un simbol al nemuririi în folclorul românesc și se leagă de sărbătorile Crăciunului, dar și de alte sărbători și evenimente din viața omului. Această semnificație s-a păstrat nealterată și în creștinism, deoarece semnifică un început, un nou ciclu de viață al naturii, un an nou plin de belșug.

Refrenul „flori dalbe de măr”, care se regăsește în numeroase colinde, întărește urarea de fertilitate, de sănătate și de roade bogate. Totodată, este o chemare a primăverii, a soarelui și a vieții, spune etnologul clujean Aurel Bodiu.

Masa era întotdeauna cel mai important obiect din casă. Aici, de sărbători, se punea colacul de grâu, alături de darurile pentru colindători, printre care se regăseau și merele.

În multe sate, prima colindă se zicea la casa preotului, ca să se dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *