Acasă EVENIMENTE Drama din viața familiei Iolanda Covaci. Tribunalul Cluj vrea să îi ia...

Drama din viața familiei Iolanda Covaci. Tribunalul Cluj vrea să îi ia pe cei doi copii și să îi trimită la București, la fostul iubit, ofițer SRI

0

Între cei doi părinți, respectiv actrița Iolanda Covaci, de la teatrul Evreiesc de Stat și ofițerul SRI, Aurel Alexandru Dina, de la SRI București, există zeci de procese pe rolurile instanțelor de judecată.

Miza acestor dosare este custodia a doi copii nevinovați, de șase și de opt ani precum și programul de vizitare.

În plus, pe numele ofițerului SRI, acuzat de violența în familie, existp mai multe dosareprin care s-au cerut ordine de protecție, respinse de instanțele de judecată.

Dincolo de aceste procese, judecătorii clujeni ar trebui să privească doar spre cei copii, și să aplice legea și în spiritul ei, nu doar litera ei, fiind clar că între cei doi adulți nu mai poate exista cale de împăcare.

Ordonanța din 7 decembrie. Judecătoria Cluj i-a luat copiii

Judecătoria Cluj a decis în 7 decembrie 2022, pe cale de ordonanță președințială, ca cei doi minori să aibă domiciliul la tatăl lor. Acesta urma să se ocupe de creșterea și educația lor.

”Admite cererea de ordonanâă prețedințială formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta și, în consecință: Stabilește provizoriu locuința minorilor la domiciliul reclamantului, până la soluționarea dosarului nr. 12279/1748/2021 al Judecătoriei Cornetu. Suplinește acordului pârâtei pentru ca minorii să fie reînscriși Liceul Teoretic Radu Popescu. Obligă pârâta la plata sumei de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în ordonanța emisă de Judecătoria Cluj Napoca.

Între cei doi părinți există un conflict în toată regula, iar acest lucru rezultă din zecile de procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată din Cluj și Ilfov.

Din documentele depuse în aceste dosare de judecată rezultă în mod foarte clar că cei doi copii au suferit afecțiuni grave, de ordin psihologic, care le afectează dezoltarea normală.

Tribunalul Cluj a suspendat executare

Actrița Iolanda Covaci a atacat ordonanța președințială la Tribunalul Cluj, cu apel. Soluția se va pronunța, joi, 9 martie 2023.

Între timp, pe data de 27 decembrie 2022, Tribunalul Cluj a suspendat executarea prevederilor stabilite în ordonanța din 7 decembrie 2022, prin care copiii trebuiau mutați la domiciliul tatălui.

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au fost singurii care au dat dovadă că respectă interesul superior al copiilor și au dispus ca aceștia să rămână pentru moment la mama lor. Și asta pentru a nu-i traumatiza și mai mult pe cei doi copii minori.

”Or, în speţă, având în vedere starea psiho-emoţională actuală a celor doi minori, dovedită cu actele medicale depuse la dosar de către apelantă (Covaci Iolanda – n.n.), instanţa apreciază că, la acest moment, interesul superior al copiilor reclamă necesitatea suspendării, temporar, până la soluţionarea apelului, a efectelor ordonanţei preşedinţiale prin care locuinţa minorilor a fost stabilită provizoriu la tată, în Bucureşti”, se arată în sentință.

Doi copii super traumatizați

La dosar există foarte multe documente din care rezultă că cei doi copii au dezvoltat o serie de afecțiuni medicale, ca urmare a traumelor la care sunt supuși permanent, fiind mutați de la tată la mamă, iar mai apoi de la mamă la tată.

”Așadar, reiese din tabloul medical al celor doi minori ca aceștia prezintă simptomatologia tipica diagnosticului de ADHD, accentuat în prezent de existenta unui factor de stres major, respectiv perspectiva separării de mama, cu consecințe vizibile atât pe plan psihic cât şi fiziologic”, se mai arată în sentință.

De asemenea, judecătorii de la Tribunalul Cluj au mai decis că ”ruperea intempestivă a copiilor de mamă şi mutarea acestora cu tatăl, la locuinţa acestuia din Bucureşti, chiar dacă copiii îl îndrăgesc, se simt bine în compania acestuia şi manifestă deschidere faţă de el, fiind totodată obişnuiţi şi cu şcoala din Popeşti-Leordeni, … nu ar face decât să adâncească instabilitatea emoţională şi starea de nelinişte şi de nesiguranţă a acestora”.

Articol preluat din Evenimentul Zilei

Informația a mai apărut și în Clujust.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.