Femeia în vârstă de 77 ani din satul Sânnicoară, comuna Apahida, dată dispărută în buletinul informativ al poliției clujene miercuri, 16 februarie, a fost găsită astăzi de un localnic, care a și anunțat poliția. Ea se află la o nepoată, care i-a oferit găzduire și hrană pentru o noapte.
Foaia Transilvană a aflat povestea femeii și a discutat cu ea.
„A venit în cursul serii de miercuri la mine acasă. Mi-a zis să îi dau de mâncare și i-am dat, apoi a adormit. Dimineața a venit un vecin de-al meu și mi-a zis că este dată în urmărire. A venit Poliția și acum să își facă treaba oamenii legii”, a declarat, pentru Foaia Transilvană, nepoata.
În discursul purtat cu Valeria Fabian aceasta ne-a declarat că a fost victima violenței domestice, fiind bătută de mai multe ori de către unul dintre copii. Aceasta nu a mai suportat tratamentul inuman la care a fost supusă și a fugit de acasă.
Bătută și chinuită, femeia trece printr-o adevărată dramă acum la bătrânețe, având și o pensie de nimic după o viață în câmpul muncii, pensie care îi este „confiscată” de același fiu care o terorizează.
„Am pensie 1100 lei. Am lucrat toată viața la Spitalul de Oncologie din Cluj-Napoca. Pensia din ianuarie nu am primit că mi-a luat-o. Am plecat de acasă că m-a lovit cu pumnul în piept, și vă spun sincer că nu am mai putut suporta”, ne-a declarat bătrânica, cu lacrimi in ochi.
Lasă un răspuns