,

DRAMĂ în Mănăștur. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc. S-a dechis dosar penal pentru ucidere din culpă

Posted by

Polițiștii au fost solicitați luni, 29 august, în jurul orei 18.40, prin apel 112 despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc situat pe strada Taberei din municipiu.

Astfel, oamenii legii s-au deplasat la fata locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Someșul Rece.

Au intervenit și pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca pentru a acorda primul ajutor calificat bărbatului, iar aceștia s-au deplasat cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Bărbatul prezenta multiple traumatisme, dar era în stare de semiconștiență și era necooperant.

La scurt timp a intrat în stop cardio-respirator, moment în care au fost începute manevrele de resuscitare. Acestea au fost susținute mai bine de o oră, însă fără a putea readuce semnalele vitale ale bărbatului, potrivit reprezentanţilor ISU Cluj.

Deşi medicii au efectuat manevre de resuscitare, din nefericire, bărbatul a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei.

Totodată, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul persoanei, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *