Judecătorul Cirstian Dănileț, de la Tribunalul Cluj a declarat că în școlile din Cluj Napoca, fenomenul drogurile există, și fac ravagii în rândul elevilor.
Magistratul îi îndeamnă pe clujenii care trec pe lângă o școală și observă un traficant de droguri să intervină de urgență. Să sune la 112 și să îl imobilizeze pe traficant.
”Orice om al legii care constată că se produce o infracțiune flagrantă, de exemplu vinzi la colțul gardului un pliculeț de droguri, are obligații legală să intervină, să-l percheziționeze și să-l rețină pe cel vinovat. Nu trebuie mandat de la procuror sau judecător. Cert este că drogurile intră în școli, drogurile se fumează majoritatea în perimetrul școlii, se consumă droguri în toaletele școlii și scuzele pot fi de diverse în natură: că nu avem competențe, că nu avem atribuții, că nu putem interveni”, a declarat magistratul.
Ambulanțele intervin zilnic pentru elevii drogați
Judecătorul clujean a mai precizat că are informații că ambulanțele intervin zilnic, la școli, pentru a acorda asistență medicală elevilor drogați.
”Există licee la care salvarea vine de două ori pe săptămână. Există licee în Cluj, și vorbesc de perioada de dinainte de vacanță, la care salvarea venea de două ori pe săptămână să ridice un copil intrat în criză din cauza consumului de droguri”, a mai spus Dănileț.
Și mai grav, în județul Cluj au existat minori care au murit de la o supradoză de droguri.

Magistratul de la Tribunalul Cluj mai susține că este și rolul părinților de a-și supraveghea copiii și de a interveni atunci când constată că sunt sub influența drogurilor.
”Avem copii în Cluj morți de supradoză de droguri. Nimeni nu știa niciodată nimic? Adică are cineva impresia că un copil se droghează acasă sau pe stradă și nu la școală? Păi înseamnă că adulții habar nu au ce înseamnă drogurile”, a mai spus judecătorul Dănileț, la o emisiune realizată de jurnaliștii de la buzznews.
Lasă un răspuns