Mai multe zone din județul Cluj au devenit periculoase în ultimele ore, după ce drumurile naționale și județene care traversează județul, nu au fost curățate. Drumuri lăsate la voia gheții și a zăpezii în județul Cluj.

Deși alertele meteo au fost emise cu câteva zile înainte, drumarii și autoritățile competente par că au fost luate din nou prin surprindere. Lipsa intervențiilor a transformat șoselele în adevărate capcane de gheață, iar reacțiile autorităților au venit târziu sau deloc.
Probleme grave au fost semnalate în zona de urcare și coborâre din Leghia, unde carosabilul este extrem de alunecos. Pe aici, drumul este tranzitat de camioanele care sunt obligate să facă un ocol foarte mare.
Șoferii spun că nu s-a intervenit cu materiale antiderapante, iar drumarii par luați prin surprindere, în ciuda bugetelor consistente alocate pentru întreținerea drumurilor județene de Consiliul Județean Cluj, condus de Alin Tișe.
La Jucu, străzile sunt patinoare
Situații similare sunt raportate și în Jucu, unde mai multe străzi s-au transformat rapid în patinoare. Localnicii reclamă că deplasarea a devenit aproape imposibilă, atât pentru autoturisme, cât și pentru pietoni.
Primarul PSD, Valentin Pojar a reacționat public, afirmând că oamenii cer promptitudine, dar că nu este întotdeauna posibil ca intervențiile să fie făcute imediat.
”Nu e vorba să ne găsească nepregătiți dar există un timp de reacție și niște priorități de intervenție, doar trebuie puțină răbdare și îngăduință. Știu ca unii de abia așteaptă să aibă “reacții” prompte, dar până să le asculte alții promtitudinile, problemele au fost rezolvate și sigur până dimineața și străzile din zona 2 și 3 de prioritate vor fi rezolvate”, a scris Pojar.
La Cluj Napoca, toți sunt deja în vacanță
Nici municipiul Cluj-Napoca nu a fost ocolit de probleme. Pe străzile Aurel Vlaicu și Traian Vuia, șoferii spun că nu au văzut utilaje de deszăpezire sau materiale antiderapante, deși condițiile meteo impuneau măsuri urgente.
În acest context, cititorii sunt rugați să transmită mesaje, imagini și informații despre zonele unde drumurile nu sunt curățate sau tratate corespunzător.
Situațiile semnalate pot ajuta la o intervenție mai rapidă și la o mai bună monitorizare a modului în care sunt gestionate fondurile publice destinate siguranței rutiere.
Cei mai bucuroși de situație au fost copiii care se pot bucura de prima ninsoare din anul 2025.








Lasă un răspuns