Celebrul neurochirurg din Cluj Napoca, profesorul universitar Ștefan Florian a fost criticat în termeni foarte duri, de medicul neurochirurg Georgian Ciobotaru, care lucrează în București.
Profesorul Florian a făcut în ultimele luni o serie de afirmații contradictorii, care l-a inflamat la culme pe medicul Ciobotaru (foto jos – n.n.).
Sub titlul: ”Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian”, medicul din București, scrie că România produce prea mulți medici șomeri în domenii mai sensibile din medicină, precum neurochirurgie.
Exact același lucru l-a spus și profesorul Florian, acum patru luni, doar că acum, acesta s-a sucit la 180 de grade. Miercuri, Florian afirma că România nu instruiește destui medici neurochirurgi.
”Pe toată perioada rezidențiatului meu aveam câțiva profesori pe care îi vedeam ca pe niste zei, printre care și pe profesorul Ștefan Florian – era un neurochirurg extrem de celebru, rezidenții săi erau incredibil de mulțumiți de dumnealui, iar nivelul neurochirurgiei practicat de rezidenții de la Cluj părea intangibil, comparativ cu cel al neurochirurgiei permise celor mici prin alte centre prin care am mai fost”, a scris Ciobotaru.
”Bătrânețea nu aduce și înțelepciunea”
Ciobotaru a mai scris că în data de 14 octombrie 2022, profesorul Florian spunea că România pregătește anual, doar în domeniul neurochirurgie, între 30 și 35 de specialiști, în timp ce nevoia reală este 5 – 7 specialiști pe an.
”Dacă în fiecare an se pregătesc 30-35 de neurochirurgi, într-o perioadă de 35 de ani cât durează o carieră în acest domeniu, înseamnă că ajungem să avem simultan 1200 de neurochirurgi în România, pe când în Olanda (țară cu populație relativ similară României), există FIX 119 neurochirurgi! Ies la pensie 4, intră 4, nu stă nicio fosilă până 89 de ani de se visează împăiată în scaun”, mai scrie Ciobotaru.
Se produc șomeri și ”cârpe de șters pe jos”
În continuare, școala de neurochirurgie românească nu produce predominant neurochirurgi, mai susține Ciobotaru, ci este o fabrică de cârpe de șters pe jos (în timpul rezidențiatului) și de șomeri (după rezidențiat).
”Dacă din 30-35, doar 5-7 ajung să fie efectiv necesari sau angajați, restul de 30 sunt fie șomeri, fie trăiesc din gărzi, fie pleacă în afară! Rezidenții fug de responsabilitate?! Să vă fie rușine! Rezidenții fug de foame și de șomerie! Fug de a avea la 32 de ani o familie, după 24 de ani de muncă, dar niciun loc de muncă, fiind nevoiți să lingă clanțele ușilor șefilor de secție pentru un post sau să facă zeci de gărzi să aibă o pâine de pus pe masă! Nu e vina Vestului că nu avem noi rezidenți, ci e vina dumneavoastră și a celor ca dumneavoastră!”, mai susține neurochirurgul din București.
Profesorul Florian invitat să își toarne cenușă în cap
”Este vina celor care acceptă tacit să le intre 30 de rezidenți în pregătire deși știu că nu au unde să se angajeze indiferent câte servicii am face în România! Ați fost în 2017 șeful unei comisii care a interzis specialiștilor să opereze 90% din neurochirurgie, acum vă mirați că nu mai aveți rezidenți?”, a mai scris Ciobotaru.
În loc de concluzie, neurochirurgul bucureștean îi transmite profesorului Florian să nu mai deschidă niciodată acest subiect.
”În locul dumneavoastră mi-aș turna cenușă în cap și n-aș mai deschide niciodată subiectul acesta în public”, a concluzionat medicul.
Așteptăm reacșia profesorului doctor Ștefan Florian, în legatura cu afirmatiile facute de medicul Ciobotaru.
Lasă un răspuns