,

După ce a dat mită opt ani de zile, acum zice că nu e spăgar. Vicepremierul Anastasiu a demisionat

Posted by

Vicepremier în Guvernul Bolojan, Dragos Anastasiu a susținut o conferință de presă, în care a încercat să își spele imaginea publică. După ce a dat mită opt ani de zile, acum zice că nu e spăgar.

Dragos Anastasiu
După ce a dat mită opt ani de zile, acum zice că nu e spăgar.

Cu toate astea, Anastasiu a anunțat că demisionează din funcție, și că nu ”nu mai poate” face față presiunii opiniei publice.

Anastasiu a fost plin de contradicții, așa cum s-a întâmplat și de la momentul izbucnirii scandalului ”mită la inspectoarea ANAF”. 

Astfel, acum, Anastasiu susține că el nu este un șpăgar, asta după ce joi, declara senin că a dat mită opt ani, lună de lună, unei inspectoare ANAF.

”În 2009, ANAF a început un nou control de fond, pe 5 ani. A durat 4 luni. La un moment dat, colegii mi-au spus că, pe partea de contabilitate, totul e în regulă, dar există probleme în statele de plată — adică sumele plătite erau transmise la ANAF, dar nu se corelau perfect cu evidențele oficiale”, a spus vicepremierul demisionar.

A demisionat din funcția de vicepremier

Anastasiu a mai declarat că a vorbit cu premierul Ilie Bolojan și că cel mai bine este să demisioneze.

”În acest moment, în acest climat, îmi este foarte clar că nu mai pot ajuta. Indiferent ce aș spune sau ce aș face, procesul de denigrare va continua — pornind, poate, de la unele fapte reale, dar împinse la extrem și folosite pentru a compromite. I-am spus că riscul e să fac mai mult rău decât bine. Și că a venit momentul să fac un pas în lateral sau în spate – cum vreți să-i spuneți – și să îmi prezint demisia”, a mai spus Anastasiu.

Firma acestuia a cotizat lună de lună, timp de doi, câte 2.000 de euro unei inspectoare ANAF poentru ca să nu mai aibă parte de controale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *