Echipamente noi pentru recuperarea persoanelor cu dizabilități din Cluj. Forul județean modernizează pe fonduri europene Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități.

„Ne dorim să asigurăm condițiile necesare, astfel încât să furnizăm servicii sociale adaptate în mod continuu la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități. Protecția persoanelor aflate în dificultate și creșterea gradului de incluziune a acestora. Acesta este o prioritate constantă a CJ Cluj”, a declarat Alin Tise, șeful CJ Cluj.
A fost aprobat în cadrul ședinței ordinare din data de 19 decembrie. Este vorba de proiectul „Dotarea și modernizarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoanele adulte cu dizabilități Cluj-Napoca”, din cadrul DGASPC Cluj.
Investiție de aproape 1 milion de lei
Centrul situat în municipiul Cluj-Napoca, pe strada Albert Einstein, nr. 14, va beneficia de lucrări de reparaţii la acoperiş şi tavane, precum si la instalaţiile de ventilaţie şi dezumidificare.
Totodată, fondurile obținute prin intermediul proiectului vor fi folosite și pentru dotarea centrului de servicii cu aparatură nouă pentru recuperare și kinetoterapie.
Investiția, aprobată spre finanțare prin PNRR, are ca scop creșterea calitativă a vieții personelor adulte cu dizabilități, prin dezvoltarea unor servicii comunitare de suport care să le asigure dreptul la o viață independentă și integrarea în comunitate.
Valoarea totală a investiției este de 996 764,61 lei, TVA inclus.
Lasă un răspuns