,

El este misteriosul Rares! Bărbatul care poate să elucideze moartea celebrului chef Adrian Pop

Posted by

Dosarul penal privind moartea lui chef Adrian Pop, a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Audierile în acest dosar au început azi, la sediul Parchetului Tribunalului Cluj. Tot azi, medicii legiști de la Institutul de Medicină Legală Cluj a făcut autopsia în cazul lui Adrian Pop. Acesta a murit în cursul zilei de marți, după ce a stat în comă mai mult de opt zile.

Până acum se știe că chef Adrian Pop a participat la o petrecere, la Apahida, unde erau prezenți mai mulți polițiști. Acolo a existat un incident care trebuie lămurit de procurorii clujeni. La un moment dat, în jurul orei 2.30 dimineața, chef Adrian Pop a ieșit afară cu un alt participant la petrecere, un anume Rareș. După 30 de secunde, spune unul dintre martori, acest, Rareș ar fi intrat în restaurant și le-a spus celorlalți să meargă să își ia bucătarul pentru că este la pământ.

Audierile de la Parchet

Printre cei chemați la Parchetul de pe lângă Tribunaluil Cluj, la audieri, este și chef Mircea Moldovan, patron la restaurantul ”PapaHida”, din Apahida, unde a avut loc tragedia.

Până acum se știe că Moldovan a participat alături de un alt bărbat, prieten cu Adrian Pop, pentru resuscitarea lui. În tot acest timp, paramedicii de la SMURD erau pe drum. În tot acest timp, Mircea Moldovan și N.M., prietenul lui Pop, i-au acordat primul ajutor medical. De la ora 2.40 de la apelul la 112 și până la ora 3.00, cei doi i-au acordat primul ajutor medical.

Mircea Moldovan (foto sus) a refuzat să facă declarații pe marginea acestui subiect, spunând că nu are niciun rost să vorbească despre acest caz. Supărarea lui Moldovan vine de la faptul că cei prezenți la fața locului, au preferat să fugă de acolo, după ce chef Adrian Pop a fost găsit într-o baltă de sânge, fără să se uite la persoana prăbuștiă.

Cine este misteriosul Rareș?

După mai multe zile de investigații, am descoperit că bărbatul ”Rareș”, prezent la fața locului, locuiește în Apahida, la nici 100 de metri de restaurantul ”PapaHida”.

Pe pagina de facebook a polițistului Cristian Marchiș, cel care a organizat petrecerea, o regăsim la capitolul prieteni pe iubita lui Rareș. Pornind de aici, după câteva zile am aflat că bărbatul se numește M. Rareș Ionuț (foto jos) și locuiește în Apahida.

Unul dintre prietenii comuni a declarat pentru Foaia Transilvană, că Rareș M. este un om calm și nu poate să creadă altceva despre el. ”Îl știu de mult. Se numește Rareș. Are un BMW și este un om calm și liniștit. Nu este un om agresiv”, a spus persoana în cauză.

Foaia Transilvană i-a lăsat lui Rareș M. mai multe mesaje cu întrebări legate de întâmplarea din noaptea respectivă. Ceea ce s-a întâmplat acolo nu poate fi lămurit decât de acest bărbat. El este singurul care deține adevărul despre moartea lui chef Adrian Pop, care fie a căzut după ce i s-a făcut rău, fie a fost împins sau lovit, și a suferit rănile cerebrale care i-au fost fatale.

Ce a declarat unul dintre martori

Martorul N.M. ne-a declarat că în momentul în care a ajuns la Apahida, fiind chemat de chef Adrian Pop, acesta și cu Rareș se jucau skanderberg.

Postul PRO TV a prezentat informația că în urma acestei partide de skandenberg a fost și un incident, legat de faptul că chef Adrian Pop a câștigat.

Revenind la martorul N.M. acesta a spus că Adrian Pop a ieșit afară cu acest Rareș. Deși nu era fumător, martorul N.M. nu a putut explica de ce Adrian Pop a ieșit afară cu acest Rares. Cert este că după doar 30 de secunde, bărbatul identificat ca fiind ”Rareș” a revenit și le-a spus celor prezenți să meargă și să își ia bucătarul căzut la pământ. După asta, a dispărut din local alături de polițistul Marchiș și celelalte persoane.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *