, ,

Elev al Școlii de Poliție din Cluj împușcat de patru ori. Este în stare critică la spital

Posted by

Vlad Leșe este elev al Școlii de Poliție din Cluj Napoca, și este originar din Târgu Lăpuș, județul Maramureș.

Elevul a fost împușcat de patru ori, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, fiind internat în stare critică la un spital din Baia Mare.

Din primele informații, Vlad ar fi avut o relație cu o tânără din Maramureș, care era implicată și într-o altă relație, cu un alt bărbat care lucra în Anglia. Acesta s-a întors în țară, neanunțat și a plecat direct la la Baia Mare, la o sală de sport de pe strada Păltinișului, unde i-a surprins pe cei doi.

La finalul partidei de fotbal, pe care Vlad Leșe a jucat-o în compania unor prieteni, tânărul plecat la muncă în Anglia l-a așteptat afară, unde, după un schimb de replici, l-a împușcat de patru ori.

Internat și operat la Spitalul din Baia Mare

Elevul de la Scoala de Poliție din Cluj Napoca a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au intervenit de urgență.

Directorul Spitalului de Urgență din Maramureș, Vasile Pop a declarat că starea lui Vlad Leșe este stabilă dar progosticul medicilor este unul rezervat.

Poliția din Baia Mare susține că, în seara de 23 septembrie, la ora 21.48, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel la SNUAU 112, de către un bărbat, de 24 de ani, din Târgu Lăpuș, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Luminișului din municipiu, a fost împușcat cu o armă de foc.

Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 30 de ani, din Șurdești, se află în custodia poliției, pentru audieri.

În cauză, o echipă complexă, sub conducerea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *