Emil Boc le declară război fumătorilor. Gata cu fumatul în parcuri, stații de autobuz și baze sportive, începând din luna septembrie.

Primăria Cluj-Napoca a lansat un proiect în dezbatere publică pentru interzicerea fumatului în stații de transport în comun, parcuri și baze sportive publice.
„Nu interzicem drepturi, protejăm vieți!”
Municipalitatea a labsat o dezbatere publică, iar proiectul ar urma să treacă de Consiliul Local. Primăria are obligația ca în 90 de zile după aprobare să amenajeze spații pentru fumat în aceste zone.
„Am pus astăzi în consultare publică un proiect de hotărâre privind interzicerea fumatului și a altor mijloace alternative la fumat în stațiile de transport public, respectiv în parcurile și bazele sportive publice din Cluj-Napoca, precum și la evenimentele care se organizează în aceste spații.
Precizez că în parcuri și baze sportive vor fi locuri speciale pentru fumat, care vor fi amenajate în termen de 90 de zile de la data aprobării de către
Consiliul Local a proiectului supus dezbaterii. Hotărârea va intra în vigoare în termen de 3 luni de zile de la aprobare.
Nerespectarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională de la 100 la 500 lei”, a declarat primarul Boc.
Proiect unic în România
Edilul Clujului a precizat în cadrul unei conferințe de presă că decizia nu este una radicală, ci una normală. Nu se dorește interzicerea dreptului la fumat, ci este din resspect și responsabilitate.
„Promovăm acest proiect nu din exces de zel, ci din responsabilitate. Fumatul afectează inimi, plămâni, vieți și nu doar ale fumătorilor. Fumatul pasiv crește riscul de boli serioase pentru nefumători.
Acest proiect este despre respect, despre dreptul fiecărui copil să respire aer curat în parc, despre dreptul fiecărui călător să aștepte autobuzul fără să inhaleze fum toxic, despre dreptul sportivilor și spectatorilor la un mediu sănătos. Fumatul nu este o alegere individuală când îi afectează pe ceilalți.
De aceea, subliniez că nu interzicem drepturi ci protejăm vieți!
Această decizie nu este una radicală, este una normală. Deja foarte multe țări și orașe au adoptat astfel de politici”, a completat Boc.
Până la data de 4 aprilie 2025 are loc etapa consultării publice.
Astfel, clujenii pot trimite propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ la adresa de e-mail consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Primărie – la Centrul de Informare pentru Cetățeni de pe str. Moților sau la orice primărie de cartier.
Lasă un răspuns