Cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România, Simona Halep, dubla câștigătoare de Grand Slam, a fost suspendată provizoriu din circuitul profesionist, după ce testat pozitiv cu Roxadustat în timpul US Open, o substanță interzisă.
Primarul Emil Boc, un susținător înfocat al tenismenei, crede în continuare în nevinovăția ei și rămâne alături de ea.
„O cunosc pe Simona, din discuții directe și din discuții cu familia ei. Intuiesc și simt din ce mediu provine. Această jucătoare a fost crescută toată viața în valori bazate pe muncă, performanță, onestitate, cinste și reușită prin propria valoare.
Nu are nimic în comun cu utilizarea substanțelor care creează un avantaj în competiții. Simona Halep nu are în ADN această atitudine de a-și oferi un avantaj prin anumite substanțe. Cred în nevinovăția ei și cred că adevărul și dreptatea vor ieși la iveală.
E un proces lung, sper să reziste. Are nevoie de sprijinul nostru și să știe că îi suntem alături în drumul spre dreptate”, a declarat edilul Clujului joi dimineata la Napoca Live.
Lasă un răspuns