Eroii care s-au luptat zece ore pentru a apăra pădurea de un incendiu de vegetație care a avut loc duminică în localitatea Surduc, comuna Iara.

Locuitorii au sărit în ajutorul pompierilor
„Obosiți, dar fericiți că au putut să își ducă la bun sfârșit misiunea! Colegii de la Detașamentul Turda au muncit asiduu pentru a stinge flăcările care au afectat o suprafață de peste 40 de hectare în localitatea Surduc.
Incendiul a pornit de la vegetația uscată, iar din cauza vântului puternic s-a extins și la litieră.
N-au existat nici surse de alimentare cu apă, accesul la unele focare s-a făcut cu maximă dificultate, astfel că, la un moment dat, vâlvătaia părea să câștige.
Chiar și așa, acești oameni nu au cedat! Mulți dintre ei au venit de acasă, hotărâți să apere cu orice preț pădurea. Cot la cot cu pompierii au lucrat reprezentanți ai Ocolului Silvic și numeroși localnici inimoși.
Cu toții au depus un efort colosal și au plecat după miezul nopții. Pe această cale, ținem să le mulțumim!”, au precizat cei de la ISU Cluj.
Domnilor, ne înclinăm în fața voastră!
Lasă un răspuns