Europarlamentarul „30 de zile” Rareș Bogdan nu are simțul ridicolului. Clujeanul care aspiră la un nou mandat de euro deputat i-a dedicat un laudatio lui Nicolae Ciucă.

Liberalul Rareș Bogdan, supranumit și „30 de zile”, a făcut o nouă declarație care a aruncat în aer coaliția PSD-PNL. Eurodeputatul este poreclit astfel după o declarație halucinantă făcută de acesta, când a urlat la microfon la un eveniment public că atunci când va ajunge PNL la guvernare va desființa pensiile speciale în 30 de zile.
Bogdan a declarat că „la următoarea vizită de la Casa Albă trebuie să meargă Nicolae Ciucă”, făcută la Congresul Tineretului Național Liberal.
Moment ridicol oferit de Rareș Bogdan
Acesta i-a îndemnat pe tinerii liberali să nu își ia vacanță, ci să muncească pentru PNL.
„Am şi o veste proastă pentru voi, ea ţine de vara aceasta. (..) Vreau să vă informez că nu o să aveţi vacanţă şi vreau să vă rog să nu aveţi vacanţă, pentru că bătălia pe care o ducem pe 9 este una extrem de importantă, pentru că va poziţiona PNL, dar bătălia noastră cea mai dificilă în acest an o ducem pe data de 15 septembrie. Şi apoi pe 29 septembrie”, a declarat europarlamentarul PNL, potrivit news.ro.
Europarlamentarul 30 de zile îl vede pe Ciucă prezidențiabil
”În urmă cu 7 ani am fost în Biroul Oval, în calitate de jurnalist, mi-am amintit, preşedintele Iohannis stătea pe acelaşi fotoliu, în partea cealaltă stătea un alt preşedinte, Donald Trump şi mi-am amintit de acel moment. Vă spun că bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15, pentru ca în acel birou, nu ştiu dacă actualul de la Casa Albă sau cu un altul, să ducem tot un liberal. La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea cu ajutorul dvs preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Eu cred că extrem de bine pregătit pentru această poziţie. Vă cer să nu vă opriţi după data de 10 iunie”, a mai menţionat liberalul.
Rareș Bogdan este unul dintre cel mai luat la mișto lider din PNL, considerat de mulți dintre internauți „păcăliciul” politicii românești. Iar mărturie stau zecile de meme-uri făcute cu acesta și glumele pe seama sa.
Cele mai tari meme-uri cu „30 de zile”
CITEȘTE ȘI:
O altă declarație care l-a transformat pe Rareș Bogdan într-un păcălici a fost făcută în 2019, la un Congres PNL. „Vreau să îi rog pe fiecare președinte de filială, pe fiecare prim-vicepreședinte, pe fiecare președinte de organizație locală, nu îi primiți în partidul nostru. Ferecați ușile PNL pentru orice ales local al PSD. Nu au ce căuta în PNL. Îi vom zdrobi, sunt dezorientați, sunt îngenuncheați”, a spus atunci la microfon Bogdan.
5 ani mai târziu, Rareș Bogdan candidează la europarlamentare alături de PSD și stă pe afișele electorale alături de liderii social-democrați, Lia-Olguța Vasilescu, Claudiu Manda sau Mihai Tudose.
Lasă un răspuns