În prezent, Aeroportul Internațional Cluj Napoca nu este operațional. La fața locului se află pompierii aeroportului și cei militari.
La această oră, un utilaj special se pregătește să intervină pentru a muta avionul, spre un loc special amenaja, unde în decursul zilei de mâine va fi investigat de specialiștii în aviație.
Un oficial din cadrul Aeroportului Internațional Cluj a declarat că reluarea activității este preconizată pentru vineri seara, la ora 22.30.
Există primele date
Din primele date furnizate de controlorii de trafic aerian, se pare că avionul a avut viteză prea mare la contactul cu pista. Acest lucru a făcut ca presiunea pe pneuri să fie foarte mare și să explodeze. Ulterior, din cauza frecării jantei din aliaj cu betonul pistei, cauciurile s-au aprins.
Pompierii Aeroportului Cluj erau la posturi și au fost alertați să intervină de către controlorul de trafic aerian. Acesta a văzut incendiul și a dat alarma. În mai puțin de două minute, pompierii Aeroportului au intervenit și au reușit să stingă incendiul. Potrivit acelorași surse, și pilotul a anunțat o situație de urgență la avion.
Tot ei s-au preocupat rapid de evacuarea celor 113 pasageri, turiști care se întorceau din vacanța din Egipt.
Lasă un răspuns