,

EXPLOZIV. Celebrul Nelson Mondialu filat de serviciile secrete germane, în preajma lui ”El Chapo” de România. Acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Posted by

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Cluj a decis să păstreze pedeapsa primită de Marius Negrea, din Bistrița, acuzat de trafic de droguri de mare risc.

În rechizitoriu se vorbește despre filajul serviciilor speciale din Germania, la adresa lui Marius Negrea și a celor care îl însoțeau. Deși numele lui nu a fost făcut public, Nelson Mondialu a fost cu Negrea, în orașul Ulm din Germania, în apropierea datei menționate în nota de filaj.

De altfel, germanii raportau toate mișcările făcute de Negrea pe teritoriul Germaniei.

Oprea este cel mai mare traficant de droguri, cu care justiția românească a avut de-a face în ultimii ani. El a fost condamnat la Tribunalul Bistrița la 15 ani și șase luni de închisoare.

În rechizitoriu se vorbește despre traficarea unor cantități importante de cocaină, care ajungea din America de Sud, în Belgia și Germania, după care era transportată cu TIR-uri românești în Marea Britanie.

„În motivare, s-a reținut în sarcina inculpatului Pop Ilie Sorin (n.n. și el condamnat în acest dosar), că acesta, la începutul lunii februarie 2016, a organizat și coordonat împreună cu inculpatul NEGREA MARIUS-VIOREL, preluarea din Belgia a cantității de 36,054 kilograme cocaină, în valoare de aproximativ 5.500.000 euro. … apoi a supravegheat transportul acestor droguri către destinatarul din Marea Britanie, iar la data de 17.02.2016 autoritățile britanice i-au depistat pe transportatori în localitatea Golborne”, se arată în actele de la dosarul penal.

Alt transport depistat în Marea Britanie

În total, lui Negrea i se reproșează că a expediat mai multe transporturi de droguri, trei dintre acestea find depistate de autoritățile din Regatul Unit, care au fost sesizate de DIICOT.

„Din actele primite de la autoritățile judiciare britanice rezultă că cele 12 kilograme cocaină, în valoare de aproximativ 1.785.000 lire, depistate în noaptea de 27/28.05.2017 în autotrenul condus de ***, au o puritate medie de 74% cocaină, iar pachetele erau înfășurate cu bandă adezivă maro … ascunse în patru cutii cu batoane Twix”, se mai arată în rechizitoriu.

Alte 21 de kilograme de cocaină

„Din actele primite de la autoritățile judiciare britanice rezultă că cantitatea de 21 kilograme de cocaină, ambalată în 21 pachete din plastic, din care 17 de culoare neagră și 4 de culoare albă, … , depistată la data de 03.09.2017, ora 16:10, disimulată în căptușeala unei canapele din remorca autotrenului, are o puritate de 41% cocaină în amestec cu benzocaină (pachetele de culoare neagră) și de 80% cocaină (pachetele de culoare albă), cu o valoare de vânzare engros de 588.000 lire (21 kg. x 28.000 lire), iar prețul total pentru situația în care vânzarea s-ar face la nivel de stradă este de 840.000 lire (aproximativ 40 lire/gram cocaină)”.

Nelson Mondialu amicul lui ”El Chapo” de România

În acest uriaș scandal de trafic de droguri a căzut celebrul Nelson Mondialu. Acesta a postat mai multe filmulețe pe youtube, în care apare alături de Marius Negrea.

Unul dintre acestea, Trenul din gara Ulm (Marius Negrea), așa cum se poate vedea din filmul de mai jos, îl plasează pe Nelson Mondialu ca un apropiat al traficantului.

Ca o coincidență, chiar procurorii DIICOT vorbesc despre faptul că orașul Ulm, era cartierul general al românului. La momentul în care Nelson Mondialu a făcut această filmare, Negrea era filat de serviciile secrete germane, la cererea DIICOT. Filmul a fost făcut la data de 11 septembrie 2016.

„Din actele primite de la autoritățile germane, dar și din probele administrate în cauză rezultă că la data de 09.11.2016, ora 14:40, inculpatul Negrea Marius a sosit cu avionul pe aeroportul din Stuttgart, venind de la Barcelona, apoi s-a deplasat către hotelul Movenpick, iar la ora 14:46 a urcat în autoturismul marca VW Passat de culoare gri-argintie, având nr. de înmatriculare NU-NW399, proprietatea numitului Keck Christian, în care se aflau șoferul și o femeie, apoi la ora 14:50, autoturismul, în care se afla și inculpatul, a plecat către localitatea Neu-Ulm, iar pe durata acestei supravegheri au fost realizate fotografii ce sunt atașate la dosar”, spun procurorii DIICOT.

Au plecat în Turcia

Un alt videoclip postat de Nelson Mondialu, îl arată pe ”El Chapo” în Turcia. Nelson Mondialu era cu soția, celebra Liana, iar Negrea cu familia și alți prieteni.

La un moment dat, Nelson Mondialu spune pe videoclip:

”Ați văzut cu ce oameni am venit? Oameni cu afaceri grele. Înțelegeți voi. BMW-uri, Mercedesuri, Audi”.

Pe youtube au apărut mai multe filmulețe în care Nelson Mondialu este acuzat că a colaborat cu procurorii DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *