Expoziție inedită de fluturi tropicali, la Grădina Botanică din Cluj! Până când poate fi vizitată?

Posted by

Expoziție inedită de fluturi tropicali, la Grădina Botanică din Cluj!  Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe vizitatori cu o nouă expoziție spectaculoasă. Aici puteți descoperi exemplare vii din 25 de specii spectaculoase de fluturi tropicali.

Expoziție inedită de fluturi tropicali, la Grădina Botanică din Cluj
Expoziție inedită de fluturi tropicali, la Grădina Botanică din Cluj

25 de specii de fluturi tropicali

„La Grădina Botanică ‘Alexandru Borza’ a început spectacolul fluturilor tropicali! Avem plăcerea să vă invităm și anul acesta la Expoziția de fluturi vii – ‘Petale Zburătoare – Lepkek a levegoben’. Vei putea descoperi 25 de specii spectaculoase de fluturi exotici, în mare parte din Amazon și Asia tropicală. Acești fluturi minunați ies acum din pupe, oferindu-ne un spectacol de neuitat”, transmit reprezentanții Grădinii Botanice.

Printre atracțiile expoziției se numără fluturele Morfo amazonian (Morpho peleides). Acesta este unul mpresionant prin strălucirea albastră metalică a aripilor, monarhul african (Danaus chrysippus), obișnuit cu regiunile calde din Africa, Hamadryas feronia, supranumit „fluturele pocnitor” datorită sunetelor caracteristice de apărare, și Cethosia biblis, ale cărui culori vii semnalează toxicitatea sa naturală.

Când se desfășoară expoziția?

Expoziția se desfășoară în perioada 19 septembrie – 5 octombrie 2025, zilnic între orele 10:00 și 16:00, în sera situată lângă Institutul Botanic. 

„Am ales acest interval orar pentru ca vizitatorii să îi poată admira atunci când fluturii sunt în plină activitate” – precizează sursa citată.

Ultima intrare în expoziție este la ora 15:45. Prețul este inclus în biletul de intrare la Grădina Botanică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *