Acasă EVENIMENTE Fără Petrescu pe bancă, liderul CFR Cluj a suferit prima înfrângere după...

Fără Petrescu pe bancă, liderul CFR Cluj a suferit prima înfrângere după șase luni. Feroviarii s-au întors fără puncte de la Craiova

0

CSU Craiova i-a provocat liderului CFR Cluj prima înfrângere după șase luni, duminică seară, pe teren propriu, scor 3-2, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii 1.

Oltenii au revenit de la 1-2 şi au marcat ultimul gol în minutul 90+6. Antrenorul Dan Petrescu a lipsit de la meci, fiind suspendat, locul său pe banca echipei campioane fiind luat de Alin Minteuan.

Partida de pe stadionul „Ion Oblemenco” a avut o asistență de peste 22.000 de spectatori.

Craiova pregătită de Laurențiu Reghecampf a deschis scorul în minutul 18 prin Crețu, care a recepționat o pasă de la Ivan, a depășit un adversar și a înscris elegant. Pe finalul primei reprize, CFR a restabilit egalitatea prin Bordeianu, care a trimis un șut pe diagonală din pasa lui Omrani (43). Cele două formații au intrat la vestiare cu scorul de 1-1, după o primă parte echilibrată și strânsă.

În partea a doua, Petrila a dus-o pe CFR Cluj în avantaj, înscriind cu capul golul de 1-2, servit excelent de Omrani (58). Bucuria oaspeților nu a durat mult, fiindcă golul egalizator a venit rapid de la Markovic, care a trimis un șut puternic cu stângul din marginea careului (69).

Finalul meciului a fost unul incendiar, în care oltenii au reușit să îl gestioneze mai bine și să obțină victoria în prelungirile confruntării, prin Roguljic, care a trimis un șut din zona punctului cu var, gol de trei puncte (96).

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (Bic ’81), Al. Creţu (Roguljic ‘90+1) – Gustavo (Cîmpanu ’63), Nistor (Baiaram ’46), A. Ivan – Koljic (Markovic ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

CFR Cluj: Hindrich – Susic, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu (Sigurjonsson ‘90+5), Boateng, C. Deac (Yuri ’86) – Neguţ (Petrila ’46), Debeljuh (Dugandzic ’75), Omrani (Păun ’75). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Ivan ’59, Bancu ‘90 / Graovac ’27, Omrani ’75, Susic ’84, Dugandzic ‘85

Arbitri: Radu Petrescu – Mihai Marius Marica, Ferencz Tunyogi – Ionuţ Coza

Observator: Eduard Dumitrescu

Clasamentul play-off-ului este următorul:

1. CFR Cluj – 45 de puncte
2. FCSB – 37
3. Universitatea Craiova – 36
4. FC Voluntari – 30
5. Farul Constanţa – 28
6. FC Argeş – 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.