Pe Răzvan Costea, meșterul de vitralii, l-am cunoscut la Biserica Sfântul Toma, cu siguranță cea mai frumoasă din Cluj Napoca, unde monta niște superbe opere de artă.
Biserica Sfântul Toma este păstorită de cuviosul preot Dănuț Goga, cunoscut de toți clujenii pentru harul și pentru implicarea în viața pastorală a comunității.
Răzvan Costea pare un om simplu, cu o vorbă caldă și frumoasă, care îți explică în detaliu cum se face un vitraliu. Este o mare diferență între vitraliile din Biserica Ortodoxă și cea Catolică, dar meșterul de vitralii spune că a învățat aproape toate secretele meseriei. A și avut când, în cei aproape 20 de ani de când se ocupă de această artă.
Meșterul este din Dej, dar este cel mai cunoscut din România. Vitraliile făcute în atelierul său, au fost deja montate în sute de biserici și mănăstiri din toată țară. Are un atelier, acum la Gherla, după ce, la început a fost într-un sat de lângă Dej, județul Cluj, unde are șase angajați, toți pictori.
În trecut, Răzvan Costea a lucrat ca om de marketing, la Ursus, câștiga bani mulți, dar a simțit la un moment dat, prin 2005, că nu această meserie era chemarea lui. Și a așa a ajuns meșter de vitralii.
Din greșeală în greșeală
Dacă cineva își închipuie că este ușor să faci un vitraliu, atunci cu siguranță vă înșelați. Piesa finală este compusă din sute și mii de bucăți, depinde de tehnica folosită, care trebuie să ajungă în cuptorul de ars sticlă de câteva ori.
Răzvan Costea spune că a a fost nevoie de ani și de greșeli, peste greșeli, pentru a ajunge la perfecțiune.
”În primul rând, desenăm șablonul la scara lucrării, după care se scoate planșa. Apoi, pe planșă, cu marker, se desenează traseul liniilor de plumb pe unde se taie bucățile de sticlă, chipurile, mâinile, veșmintele, ornamentația, etc. și se taie fiecare piesă, din sticlă, colorată sau albă. La chipuri, folosim sticlă incoloră, de geam obișnuit, care vine pictată”, explică Costea.
După pregătirea în mare a celor necesare, se trece la munca de detaliu. Pe o masă luminoasă, se pune șablonul, și așa, pictorul vede ce pictează, și ce culoare trebuie folosită.
”Prima dată se fac conturile, la chip, ochii, nasul, contururile principale, ca la icoane, după care fiecare piesă se arde în cuptor, la 650 de grade, în funcție de picmenții folosiți. Se pictează cu pulbere de sticlă, un fel de sare fină, în care se introdux oxizi metalici, pentru a obține culoare. Sticla aceea se pictează cu pensula, și după primul strat de pictură este arsă în cuptor. A doua zi, pictorul continuă cu umbre, etc, și din nou se arde în cuptor. O piesă se arde în medie de cinci ori. Am avut și piese pe care le-am ars de 17 ori”, mai dezvăluie din arta sa, meșterul de vitralii.
Plumbul folosit ca acum sute de ani
La final, când toate piesele sunt pregătite, se asamblează puzzle-ul, cu bări de plumb, așa cum procedau meșterii din Evul Mediu.
Sunt bări de plumb cu proful h, în care intră într-o parte o piesă, și în altă parte, altă piesă. Se taie bucăți acest profil de plumb, se fixează bine tot vitraliul într-un cadru, iar apoi se cositorește.
”Pe un vitraliu complicat cu Maica Domnului cu Pruncu sau scena Răstignirii, am lucrat trei persoane, vreo șase luni. Acum avem multe comenzi, dar după 10-12 ani de muncă.Tehnica vitraliului am descoperit-o eu. Am luat două sticle și un diamant de la chinezi, din piața. Din eroare, în eroare, am progresat. În 2005, am lucrat un vitraliu”, mai spune Răzvan Costea.
S-a specializat și în vitraliul apusean
O altă tehnică pe care meșterul de vitralii o stăpânește este cea a mozaicului, cunoscută și sub numele de ”opus sectile”. Tehnica este veche de mii de ani și a fost perfecționată în decursul timpului de importanți artiști ai Renașterii.
Acum, Răzvan Costea face și el mozaicuri în această tehnică, folosită mai degrabă în cultura apuseană, fiind una a detaliilor.
”Mozaic facem într-o tehnică care se numește ”opus sectile”, adică opus din secțiuni. Mozaicul cunoaște o popularitate mult mai mare ca vitraliu. Tehnica vine din Bizanț, și noi doar am adaptat-o la Ortodoxie. Un vitraliu de calitate, făcut din mozaic, durează câteva săptămâni”, mai spune Costea.
Opus sectile este era o tehnică foarte populară în lumea romană antică și medievală, în care materialele erau tăiate și încrustate în pereți și podele pentru a crea o imagine sau un model.
Materialele obișnuite erau marmura și sticla. Materialele erau tăiate în bucăți subțiri, lustruite, apoi tăiate mai departe în funcție de un model ales. Spre deosebire de tehnicile de mozaic țeselat, în care plasarea unor piese foarte mici și de dimensiuni uniforme formează o imagine, piesele de opus sectile sunt mult mai mari și pot fi modelate pentru a defini părți mari ale desenului.
Lasă un răspuns