,

Fenomenul David Popovici scrie istorie. Primul om din lume care a înotat sub 24 de secunde la 100m liber

Posted by

Fenomenul David Popovici scrie istorie. „Puștiul minune” al natației românești a stabilit un nou record european, reușind să termine cursa sub 24 de secunde, la 100m liber – proba regină a natației.

Fenomenul David Popovici scrie istorie
Fenomenul David Popovici scrie istorie

Popovici (20 de ani) a reușit o cursă incredibilă, în finala probei 100 de metri liber, terminându-și participarea la Europenele Under 23 cu trei medalii. Acesta a cucerit două medalii de aur, un bronz și un record european.

Un nou record european stabilit de Popovici

Timpul cu care David a încheiat proba de 100 de metri liber a fost cu adevărat remarcabil. Din mai multe motive.

Acesta a reușit să stabilească un nou record european, el a fost și al doilea în clasamentul all-time al rezultatelor din această probă. Doar chinezul Pan Zhanle (20 de ani) a parcurs mai repede cele două lungimi de bazin, la Jocurile Olimpice de la Paris: 46,40 de secunde. În cursa respectivă, David a cucerit bronzul olimpic cu timpul de 47,49 de secunde.

Ce a declarat David Popovici

„Timpul e unul foarte bun, clar, suntem foarte bucuroși. Dar ce ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru analize, se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde.

Adică, sunt primul om care a mers sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46,71. Chestii de tocilari, mici detalii de-ale noastre.

N-am pregătit mai nimic, nu ne-am antrenat prea mult pentru această competiție.

Am încercat pe cont propriu să-mi dau seama ce e diferit la competiția asta. Și am ajuns la o concluzie simplă: sunt liniștit, sunt bine cu viața mea, lumea din jurul meu e bine, familia e sănătoasă, prietenii sunt alături de mine.

Cât timp am, mă pot concentra pe ce am de făcut. Am auzit și o tobă, chiar dacă nu e cea mai mare tribună din lume, s-a simțit de parcă erau mult mai mulți oameni, datorită celor mulți români. I-am auzit pe toți”, a spus David Popovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *