Acasă SOCIAL Filială deschisă la Baia Mare de către UMF Cluj

Filială deschisă la Baia Mare de către UMF Cluj

0

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” a anunțat deschiderea din  toamna acestui an a unei filiale în Baia Mare, unde va forma specialişti în domeniul asistenţei medicale.

CJ Maramureş participă la proiectul care prevede formarea specialiştilor în domeniul asistenţei medicale, în colaborare cu UMF Cluj, iar forul județean va fi parte a acordului de cooperare dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în vederea formării de asistenţi medicali în municipiu.

„E un parteneriat care îşi propune să aducă Universitatea de Medicină în municipiul Baia Mare, astfel încât din toamna acestui an să avem studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, filiala Baia Mare. În prima etapă nu vom avea studenţi la medicină, în prima etapă vom avea studenţi la asistenţi medicali şi alte specializări, pe care le vor stabili cei de la universitate împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă pe viitor ne dorim ca universitatea să aibă inclusiv partea de medicină, aici în Baia Mare. (…) Spitalele din judeţul Maramureş, din Baia Mare vor avea de câştigat prin faptul că vor avea la îndemână specialişti, oameni cu care pot lucra la cele mai mari standarde” a spus preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.