EVENIMENTE, STIRE PRINCIPALA

Fosta șefă a DNA Cluj s-a pensionat la doar 48 de ani cu o pensie uriașă. În ultimii șapte ani a fost judecătoare la Curtea de Apel Cluj

Pentru judecătoarea Elena Botezan, de la Curtea de Apel Cluj, ziua de joi a fost ultima din viața de magistrat. A ales să se pensioneze la doar 48 de ani, intrând pe lista magistraților care încasează pensii speciale.

De altfe, Elena Botezan va avea o pensie mai mare ca salariul primit pentru funcția de judecător, care a fost în valoare de 16.683 lei/lună. Conform ultimei declarații de avere, depusă la pensionare, Elena Botezan și-a cumpărat în ultimii nouă ani, nu mai puțin de trei apartamente și a primit donație un al patrulea. Botezan mai deține o casă de locuit și un al cincilea apartament, cumpărat în anul 2000.

Potrivit unor surse din interiorul Curții de Apel Cluj, pensia de serviciu pe care Elena Botezan o va încasa în perioada rămasă din viață, va fi în jur de 20.000 de lei/lună, adică peste 4.000 de euro.

A plecat de la DNA Cluj după un episod tare ciudat

Elena Botezan a condus DNA Cluj în perioda în care arestările televizate erau la ordinea zilei în România. Pe lista de dosare pe care le-a anchetat se numără persoane importante, precum fostul primar al Clujului, Sorin Apostu dar și președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Horia Uioreanu.

În perioada în care DNA Cluj a fost condusă de Elena Botezan, instituția a fost implicată în scandaluri foarte mari. Mai multe ”cârtițe” au fost depistate de Sectorul de Contrainformații de la SRI Cluj, în cadrul parchetului anticorupție. În doar patru ani, doi ofițeri de poliție de la DNA Cluj au fost condamnați pentru că au transmis informații din dosarele aflate pe rol.

De altfel, spun surse avizate, în 2014, după ultimul scandal legat de un ofițer de poliție de la DNA Cluj, Valentin Tătar, acuzat că a transmis informații la PSD Cluj, Elena Botezan ar fi intrat în dizgrație. Plecarea ei din funcția de șef al DNA Cluj a fost pe repede înainte iar salvarea a venit de la Curtea de Apel Cluj, unde s-a găsit repede un loc de judecător. Consiliul Superor al Magistraturii a aprobat transferul, iar Elena Botezan a ajuns peste noapte judecător, după ce mai bine de 18 ani de activitate a fost procuror.

Surpriză la pensionare

După ultimul termen de judecată, judecătorii și grefierii de la Curtea de Apel Cluj i-au pregătit Elenei Botezan o surpriză. Au mers cu flori și cu un tablou și au luat-o prin surprindere pe judecătoarea Botezan.

Vizibil emoționată, Elena Botezan le-a mulțumit magistraților și grefierilor pentru momentele frumoase petrecute la această instanță de judecată.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*