FRAUDĂ cu fier vechi descoperită la Cluj. Prejudiciul este uriaș

Posted by

Fraudă cu fier vechi descoperită la Cluj. Prejudiciul estimat se ridică la câteva milioane de lei. Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit o fraudă fiscală de amploare în activitatea unui centru de colectare a fierului vechi din județul Cluj.

Fraudă cu fier vechi descoperită la Cluj
Fraudă cu fier vechi descoperită la Cluj

Frauda a fost descoperită în urma analizării datelor obținute prin sistemul RO e-Factura și coroborării acestora cu informațiile din bazele de date ale ANAF.

Firma nu a declarat venituri de peste 11 milioane de lei

Conform autorităților abilitate, societatea verificată nu a înregistrat în evidențele contabile și nu a declarat venituri de peste 11,8 milioane de lei obținute din comercializarea materialelor reciclabile, potrivit Agerpres.

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 4 milioane de lei, reprezentând TVA și impozite neachitate.

Pentru clarificarea situației și aplicarea măsurilor legale, ANAF a anunțat că va sesiza organele de urmărire penală.

Ancheta este în curs, iar autoritățile continuă verificările pentru a stabili întreaga dimensiune a prejudiciului și a rețelei implicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *