Frumoasele berze au revenit la Vlaha. Specialiștii au surprins ieri dimineață două berze care și-au reluat locul cuibul din localitatea Vlaha, județul Cluj.

Prima barză a ajuns dimineața în cuib, iar după amiază au mai survolat zona circa 10 berze.
Prima împerechere din 2024 la Vlaha
De asemenea, două dintre ele au ocupat cuibul și a avut loc și prima împerechere din acest an.
„În dimineața zilei de luni, 18 martie, în cuibul de berze de la Vlaha și-a făcut apariția prima barză. Potrivit imaginilor time-lapse, aceasta a aterizat pe cuib la 7:47, dar l-a și părăsit la 7:55.
Nu a sărbătorit sosirea prin clămpănitul obișnuit. Deși a aranjat una-două crengi în cuib, bănuim că era doar o barză aflată în trecere.
În schimb, la ora 17:12, în sat a sosit un stol format din cel puțin zece berze. Una dintre ele a aterizat pe cuib, a clămpănit îndelung, totodată a și protejat locul față de celelalte păsări.
Nu le-a permis acestora să aterizeze. Încercările au continuat cel puțin 20 de minute, iar în jurul orei 17:30 a avut loc o schimbare de gardă. Atunci, o barză a fost lăsată să aterizeze, iar cea care a protejat cuibul până atunci a plecat.
Între timp, peste cuib au zburat constant berze străine. În jurul orei 18:10, barza care proteja cuibul a permis unei alteia să aterizeze.
De atunci, în cuib se află două berze. Nu au trecut nici zece minute, și prima împerechere a avut deja loc”, a anunțat clujbird.ro.
Lasă un răspuns