Gheorghe Funar mai vrea un mandat de parlamentar. Fostul primar al Clujului va deschide lista de candidați pentru Senatul României din partea SOS Cluj, la alegerile parlamentare din 1 Decembrie 2024.

Președintele SOS România, Diana Șoșoaca, a fost cea care i-a propus lui Gheorghe Funar să deschidă lista la Cluj pentru Senat. La Camera Deputaților va deschide lista fostul țărănist Sorin Naș.
„Este adevărată informația. Doamna președintă a partidului SOS România, doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă mi-a propus să candidez pe locul 1 la Senatul României, în Circumscripţia electorală Cluj. Am acceptat această propunere. Listele de candidați pentru toate județele ale partidului urmează să fie definitivate zilele următoare. Deocamdată, din informațiile pe care le am, multe sunt în faza de proiect”, a declarat Funar la Ziua de Cluj.
Reamintim că Funar a mai fost în Paramentul României. La alegerile generale din noiembrie 2004 a fost ales senator PRM de Cluj, funcție pe care a deținut-o până în noiembrie 2008.
Funar este dacoman convins
Gheorghe Funar este recunoscut drept unul dintre cei mai mari dacomani din România. Acesta are numeroase teorii cu privire la daci. El susține că fiul lui Dumnezeu s-a născut în Dacia. Teoria acestuia și-a construit-o pe fondul unei incertitudini privind biografia lui Iisus Hristos, mai precizează acesta.
„Referitor la Fiul lui Dumnezeu există multe incertitudini privind: data şi locul naşterii; numele Său; etnia Sa; Adevăratul Popor Ales, ţara din care a venit în Galileea; Limba Sa maternă; a fost sau nu solomonar; înfăţişarea Lui; perioada de adolescenţă şi maturitate (de la 12 la 30 de ani); motivele Răstignirii Sale şi făptaşii; etnia celor care i-au dat lui Iuda 30 de arginţi pentru trădare; data Răstignirii şi data Învierii Sale”, scrie Funar în broşura prin care argumentează teoria sa controversată.
Funar este de părere că adevărul cu privire la originea Fiului Domnului, care ar fi de fapt un episod al istoriei poporului geto-dac, este ”ferecat” de capii Bisericii Creştine în subsolurile de la Vatican.
”După 2000 de ani, cei care au falsificat Adevărata Istorie a Poporului Geto-Dac şi a Omenirii încearcă să păstreze la secret şi Adevărata Biografie a Fiului lui Dumnezeu. Ei au sperat că Adevărul nu va fi cunoscut niciodată. Adevărata Istorie a poporului Geto-Dac, a Poporului Primordial, Adevărata sa Religie monoteistă şi Adevărata Biografie a Fiului lui Dumnezeu nu pot fi ascunse şi falsificate la nesfârşit”, susţine Funar în cartea sa.
În demersul lui Gheorghe Funar, colindele româneşti apar ca adevărate ”evanghelii”, care sugerează originea geto-dacă a Fiului lui Dumnezeu.
”Numai Poporul Geto-Dac şi urmaşul său, Poporul Român, a păstrat bătrânele colinde despre Facerea lumii, Naşterea Domnului, Maica Domnului şi Sfinţii protectori ai Adevăratului Popor Ales şi ai Grădinii Maicii Domnului. (…) În manuscrisul de colinde, aflat în arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca se găsesc multe Adevăruri despre Naşterea Fiului lui Dumnezeu şi despre Maica Domnului prin colinde străvechi. La Crăciun, colindătorii preamăresc Naşterea Domnului prin colinde străvechi. În multe colinde se întâlneşte refrenul: Flori dalbe, flori de măr. Înfloreşte mărul în România în 25 decembrie? Dar la 25 martie? (…) Primăvara, probabil în jurul datei de 25 martie, cei trei păstori au strâns de pe câmp floricele, au împletit o cunună şi au dus-o lui Hristos să ne fie de folos ”Nouă şi la neamul nost”, este de părere Funar, scrie adevarul.ro.
Lasă un răspuns