Grefierii de la instanțele clujene au protestat din nou în fața Palatului de Justiție din Cluj Napoca, unde funcționează cele trei intanțe, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, Tribunalul Cluj dar și Curtea de Apel Cluj.

Angajații Justiției Române vor să li se recunoască drepturile financiare obținute pe calea unor sentințe judecătorești irevocabile.
La mintigul de joi, grefierii au scandat împotriva premierului PSD, Marcel Ciolacu, semn că ”luna de miere” a acestuia în fruntea Executivului a trecut foarte repede.
”Pleacă tu cu gașca ta, Ciolacu demisia”, au strigat zecile de grefieri adunați în fața Curții de Apel Cluj.
Ne îndreptăm spre dictatură
Unul dintre grefierii Curții de Apel Cluj, prezent la protest, și-a exprimat opinia că hotărârile judecătorești nu se mai respectă, iar acest lucru va conduce România spre o dictatură.
”Societatea românească este în pericol. Nerespectarea hotărârilor judecătorești este un act foarte grav pe care îl dispune Guvernul. Este inadmisibil ca finalitatea actului de justiție, respectiv o hotărâre judecătoarească să nu fie pusă în executare. Ce ar însemna să nu se mai judece cauzele penale. Ar fi vorba despre punerea în libertate a infractorilor. Societatea ar fi în pericol”, a declarat grefiera.
Lasă un răspuns