,

GREVĂ DE AVERTISMENT la CFR. Trenurile vor staționa vineri, 15 septembrie, în gări două ore!

Posted by

O nouă grevă de avertisment se anunță vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00, organizată de angajații de la Căile Ferate Române, au anunțat reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS).

Circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară.

„Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Elcatel anunță opinia publică că vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, se va desfășura greva de avertisment decisă în forurile statutare ale celor doua organizații de sindicat.

Cauzele principale care stau la baza asumării acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari din țară sunt lipsa contractelor colective de muncă, lipsa unei salarizări adecvate care să reflecte cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea fiecărei funcții în parte, lipsa bugetelor operaționale anuale pentru companiile feroviare aflate în administrarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, lipsa cronică a investițiilor în structura feroviară de transport, pentru creșterea vitezei de circulație și lipsa investițiilor în materialul rulant, în vagoane și locomotive.

Situația la calea ferată este, în general vorbind, una aflată sub orice indicatori minimali de funcționalitate, iar elementele care măsoară siguranța circulației la calea ferată sunt la pragul admisibilității legale.

În numele tuturor ceferiștilor care vor fi implicați direct sau indirect în această grevă de avertisment, cerem scuze tuturor beneficiarilor care vor fi afectați de oprirea activității la calea ferată.

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, Federația Elcatel”, sună anunțul BNS de pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *