,

GREVA FOAMEI împotriva furturilor din justiție. Un clujean protestează în fața Palatului de Justiție din Cluj

Posted by

Fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck”, Emanuel Petran, actualmente regizor și actor clujean la Teatrul Național Cluj, Emanuel Petran, a reintrat în greva foamei de 7 zile.

Foto Emanuel Petran Facebook

Acesta aduce reproșuri dure justiției române, iar după ce a stat câteva zile în greva foamei în fața Palatului de Justiție din Baia Mare, acum stă în fața Palatului de Justiție din Cluj-Napoca.

Petran a devenit cunoscut opiniei publice după ce a stat 24 de zile în centrului Clujului, în greva foamei, împotriva conducerii Consiliului Județean Cluj, care l-a demis de la șefia teatrului de păpuși, acesta comsideră abuzivă îndepărtarea sa de la șefia instituției.

Greva foamei împotriva furturilor din justiție

Am mai făcut Greva Foamei anul trecut 24 de zile, am mai protestat câteva luni zi de zi în fața Palatului de justiție din Cluj, și câteva săptămâni împotriva datului jos al statuilor din Transilvania.

Protestul meu este legat acum de furturile din justiție, care se întâmplă regulat împotriva mea și așa cum știm cu toții, împotriva populației în general, având în vedere că am vreo 8 dosare în care se încearcă regulat să fiu furat.

Ideea de furt a celor din justiție pare neverosimilă. fiincă ei sunt cei care ar trebui să fie garanții însăși a normelor morale din jurisprudență, dar, din păcate, realitatea este total diferită. Nu înțeleg de ce să fim furați pe banii, munca, sănătatea și viața noastră. Aceste lucruri trebuie să înceteze și să se intre pe făgașul normal al jurisprudenței și al LEGII. Acest lucru slăbește zi de zi statul de drept.

După părerea mea, toate aceste acțiuni împotriva populației României și a României înșiși, sunt concertate, gândite și executate de către actualii guvernanți cu ajutorul celor din justiție.

Prin Greva Foamei pe care o fac acum, vreau să atrag atenția în timp real, cu fapte și întâmplări reale, cu date imediate, nu după furtul din justiție, când nu se mai poate face nimic, populației, presei de ce se întâmplă în realitate.

De asemenea vreau să atrag atenția autorităților că felul lor falimentar de a conduce, bazat pe furt, ne va duce într-un timp foarte scurt la faliment ca țară.

Trebuie schimbate lucruri esențiale în România pentru a putea să fim o țară, cum ar fi depolitizarea instituțiilor statului, răsdpunderea magistraților, răspunderea ministerială, plan de țară.

Am fost manager și înțeleg foarte bine lucrurile acestea. România ca să supraviețuiască trebuie să devină competitivă pe plan intern și internațional, iar pentru acest lucru, noi trebuie să punem real, bazele acestei competitivități.

Noi, populația, fiindcă autorităților le convine acestă stare vegetativă în care pot controla în interesul lor populația și banii acesteia.

Restul sunt vorbe!

Mi se pare extrem de important ca dumneavoastră să aduceți la cunoștință populației de ce se întâmplă, pentru ca aceasta să înțeleagă și să poată să se apere„, a declarat Emanuel Petran într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *